După caniculă, o bună parte din România se află acum sub amenințarea furtunilor. A fost prăpăd marți seară, în mai multe zone din țară.

Vântul a rupt arbori, stâlpi de curent, iar apa a năvălit în gospodării și a inundat șoselele. Pe Transalpina, în Alba, drumul a fost blocat de bolovani și lemne dizlocate de pe versanți.

Aproape toată țara este vizată de coduri portocalii și galbene de ploi abundente, până în această dimineață, la ora 10.

Ce s-a întâmplat în Cluj, Arad, Dâmbovița și Târgoviște

În Cluj-Napoca, localnicii au filmat un vârtej care a smuls materiale de construcții, crengi și a dăramat totul în cale. Orașul a fost lovit seara târziu și de o furtună violentă. Un mesaj RO ALERT a anunțat rafale de vânt de până la 80 de kilometri pe oră.

Ruperea de nori a făcut mari probleme în trafic. Mai multe tramvaie au rămas blocate și au avut întârzieri de până la o oră.

La Arad, au fost probleme din cauza unei ploi torențiale care a durat mai puțin de o jumătate de oră. Canalizarea n-a mai făcut față, aşa că zonele joase ale oraşului au fost inundate.

Bărbat: „Stau aici pe strada asta de 20 de ani, la fiecare ploaie tot aşa se întâmplă. Nu putem să ţinem uşile deschise. Nu e numai apă de ploaie, este amestecată cu canalul ăsta ce iese de la oameni, de la case.”

În Dâmboviţa, în cinci localităţi, între care şi Târgovişte, pompierii au fost chemați să scoată apa din gospodării. Furtuna a smuls un acoperiș, a doborât stâlpi de curent şi copaci.

La Târgovişte, un pasajul de la ieşirea din oraş a fost inundat şi un microbuz a rămas blocat. Deşi cei de la ISU Dâmboviţa spun că au evacuat opt pasageri, şoferul susţine că nu era în timpul unei curse.

Valentin Antone, șofer microbuz: „Voiam să traversez, să mă duc în partea aia, la garaj. Am rămas în apă. Am avut o maşină mică în faţă şi a rămas în apă, am rămas şi eu. Nu aveam pasageri, nu eram pe cursă. Mi s-a oprit şi mie motorul”

Mesaj Ro-Alert în București

Furtuna a creat probleme și în Capitală. Un mesaj Ro-Alert a anunţat, în jurul orei 21:30, vijelii puternice. Aproximativ 20 de copaci au fost puși la pământ, potrivit ISU. Unul dintre ei a căzut pe gardul unei biserici din Sectorul 5. Alţii, pe mai multe maşini parcate.

Bărbat: „Prima dată au început tunete fulgere, iar dintr-o dată am auzit un vuiet şi a căzut copacul destul de vechi, destul de mare. Acum două-trei săptămâni am făcut sesizare către ADP, nu s-a întâmplat nimic”

Ploile torențiale au creat probleme și în județul Alba. Pe Transalpina, în zona localității Tău Bistra, o viitură a adus de pe versanți mai mulţi bolovani şi trunchiuri de copaci. În zonă s-a intervenit cu mai multe utilaje. coral