News Flash:

Romanii cheltuie cei mai multi bani pe mancare. Sociolog UBB: Compensam lipsurile din comunism

2 Ianuarie 2022
291 Vizualizari | 0 Comentarii
Consumul la romani

Dintre toți europenii, românii cheltuiesc cei mai mulți bani pentru mâncare, potrivit datelor oficiale. Mai mult de un sfert din bugetul familiei se duce pe alimente și băuturi non-alcoolice.

Dovadă că luni, la o singură zi după mesele îmbelșugate de Crăciun, hypermarketurile nu duceau lipsă de clienți.

Datele analizate de Eurostat sunt valabile pentru anul 2020, dar se pare că românii nu și-au schimbat comportamentul nici în al doilea an al pandemiei.

Iar la nivelul Uniunii Europene, datele arată că mai mult de un sfert din bugetul unei familii se duce pe mâncare.

Dintre toate țările din Uniunea Europeană, România se clasează pe locul 1 atunci când este vorba de a cheltui bani pentru mâncare și băuturi non-alcoolice.

În timp ce media europeană este de 14,8%, gospodăriile din România au alocat o sumă aproape dublă pentru ce mănâncă și ce beau – adică 26,4% din cheltuielile totale de consum.

Andreea Bobiș, manager operațional Banca Regională pentru Alimente Cluj: “Primul lucru pe care putem să îl facem este ca atunci când mergem la cumpărături, să avem o listă. Apoi, în frigider, să așezăm alimentele cu termen scurt de expirare în față, pentru a le consuma mai repede. Mai putem să facem compost sau să refolosim mâncarea”.

CHELTUIELILE ROMÂNILOR


26,4% – MÂNCARE ȘI BĂUTURI NEALCOOLICE

18,8% – UTILITĂȚI LOCUINȚĂ

11,3% – TRANSPORT

7,2% – MOBILIER ȘI OBIECTE ELECTROCASNICE

6,4% – HAINE ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE

6,2% – ACTIVITĂȚI RECREATIVE

6% – SĂNĂTATE

3,7% – ALTE BUNURI ȘI SERVICII

3,5% – TURISM

1,2% – EDUCAȚIE

SURSA: EUROSTAT

Ioan Husu, sociolog UBB: ”Unele categorii care încearcă recent să compenseze în ultimii 30 de ani lipsurile pe care le-au avut în perioada ceaușistă. Acest comportament iese din zona raționalului. Noi avem un coș zilnic sau lunar foarte scump”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 33 queries | Mysql time :0.052061 (s)