News Flash:

Romanii din străinătate se pot înregistra online, pentru votul prin corespondenţă, la alegerile prezidenţiale

29 Iulie 2019
613 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8740 RON (0.0000)
USD: 4.0034 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
alegeri

Românii din străinătate se pot înregistra de duminică, 28 iulie, pentru votul prin corespondenţă sau pentru votul în secţii mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor, la alegerile prezidenţiale, anunţă AEP. Înscrierile au început la ora 12.00, ora României, şi vor dura până în 11 septembrie. Astfel, românii din diaspora se pot înregistra on-line pe portalul www.votstrainatate.ro.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că, începând cu ziua de duminică, 28 iulie 2019, alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor se pot înregistra on-line pe portalul www.votstrainatate.ro, creat şi administrat de AEP.

Înscrierea va începe în data de 28 iulie 2019, ora 12:00, ora României, iar formularele de înregistrare vor fi active până în data de 11 septembrie 2019”, arată un comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Portalul de înscrieri cuprinde două secţiuni: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă.

Potrivit AEP, alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secţie de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

O secţie de votare poate fi înfiinţată la cererea a minimum 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau dintr-un grup de localităţi.

„Alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular on-line, în care să menţioneze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de şedere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016”, conform sursei citate.

După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza.

AEP mai precizează că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către Autoritate, în termen de cinci zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.

Potrivit unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie, a anunţat miercuri preşedintele AEP Constantin Buică.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

diaspora inregistrare online vot corespondenta alegeri prezidentiale
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1317 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018541 (s)