News Flash:

Rostește din toată INIMA, în fiecare dimineață, Rugăciunea care îndepărtează dușmanii VĂZUȚI și NEVĂZUȚI

25 Octombrie 2021
436 Vizualizari | 0 Comentarii
Rugaciune

La prima vedere, toți trebuie să trăim în liniște și armonie. Din păcate însă, nu există om fără dușmani, iar mulți se plâng că aceștia le fac mari probleme, ba se lovesc și de multe atacuri energetice din partea acestora.

Iată ce rugăciune trebuie să citiți ca să scăpați de aceste atacuri. Veți rămâne surprinși când veți vedea ce efect incredibil are asupra celor care vă vor răul.

Iată mai jos și textul rugăciunii:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit cele veșnice pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui ce-l sfârșește, așa nu Ți-ai deschis gura;

Căci pe cruce fiind răs tignit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat:

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”.

Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: „De te va lovi cineva peste obrazul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând:

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru cel din ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți,

Amin.”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1007 (s) | 33 queries | Mysql time :0.042739 (s)