News Flash:

„Săraca în ce chinuri a murit. Roxana, să ai linişte acolo sus!”. Apropiații plâng moartea tragică a femeii, ucisă de rechin în Egipt

5 Iulie 2022
420 Vizualizari | 0 Comentarii
Rom nca ucis de rechin n Egipt

Tragedie de neimaginat în familia româncei ucisă în timp ce se afla în vacanţă în Egipt. Femeia de 40 de ani a sfârşit în mod tragic, după ce a fost atacată de un rechin. Roxana era cazată la selectul Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh, preferat de români.

Roxana este acum plânsă de apropiaţii care sunt şocaţi de dispariţia ei fulgerătoare. Victima este din Suceava şi plecase în vacanţă în Egipt. Avea să petreacă concediul perfect, fără să ştie însă că nu avea să se mai întoarcă acasă în viaţă. Fără să bănuiască vreo clipă pericolul care o pândeşte, românca s-a aventurat în mare, în apropierea plajei hotelului Tropitel. Într-o zonă în care se fac scufundări la mică adâncime, scrie Observator. 

Ieri, trupul său a fost găsit la aproximativ 600 de metri de locul primului atac, cel în care a murit o femeie din Austria. Autorităţile din Egipt adună probe şi cred că ambele femei ar fi fost ucise în acelaşi timp. 

Pe reţelele de socializare, apropiaţii plâng moartea cruntă a femeii, iar comentariile de condoleanţe curg în fiecare minut. „Roxana, să ai linişte acolo sus, dacă în vacanța din Egipt nu ai avut. E greu spre imposibil de imaginat prin ce ai trecut. Dumnezeu să te aibă în pază", "Săraca în ce chinuri a murit", "Ce mare tragedie, Dumnezeu sa aibă grijă de acest suflet pierdut în mare, iar familiei îi doresc să treacă cu putere peste această mare încercare", sunt doar câteva dintre mesajele postate pe profilul femeii.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România. 

Imaginile cu primul atac al rechinului sunt teribile

Ies la iveală noi detalii dramatice, în cazul femeilor ucise de un rechin în Egipt. Turista româncă este a doua victimă care sfârșește tragic în Marea Roșie. Mai mulţi turişti spun că salvamarii nu au ţinut cont de avertismentele lor şi ar fi luat totul ca pe o glumă atunci când aceştia i-au înştiinţat că î larg a fost văzut un rechin. Mai multe persoane susţin că i-au avertizat pe salvamari cu privire la prezența unui rechin în apă, cu 15 minute înainte ca peștele răpitor să o atace pe austriacă. Salvamarii însă „au râs" despre ceea ce susţineau oamenii motivând că nu există rechini în acea zonă. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1126 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033077 (s)