Salariul minim va crește de la începutul anului viitor la 3000 de lei, au anunțat patronatele și guvernul, după discuții și negocieri cu sindicatele. Salariul minim pentru sectorul construcțiilor  crește la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.

Guvernul a confirmat, într-un comunicat, "majorarea  salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023."

”Am considerat necesar să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca în funcție de propunerile lor și de perspectivele bugetare pentru anul viitor să venim cu o soluție realistă pentru contextul actual”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

La reuniunea de astăzi a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din partea Guvernului au mai participat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

coral