• Un număr de 12 polițiști din Cluj scapă de acuzațiile pentru care au fost trimiși în judecată, după ce Curtea ed Apel Cluj a reținut incidența deciziilor Curții Constituționale referitoare la prescripția răsunderii penale

  • DIntre aceștia, 10 fuseseră găsiți vinovați și condamnați în primă instanță

  • După ce a stat mai bine de 9 ani pe băncile instanțelor clujene, dosarul care inițial fusese soluționat cu soluții de condamnare se termină cu încetarea procesului penal.

Curtea de Apel Cluj a aplicat, marți, deciziile Curții Constituționale a României nr 297/2018 și nr 358/2022, pronunțând soluții de încetare a procesului penal pe prescriptie în cazul a 10 polițiști clujeni judecați pentru fapte de corupție.

La finele anului 2013 procurorii de pe lângă Tribunalul Cluj dispuneau trimiterea în judecată a 12 lucrători de poliţie din cadrul IPJ Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi primire de foloase necuvenite, activitatea infracţională dedusă judecăţii însumând 73 de acte materiale.

Aceştia lucrau la Serviciul Rutier, mai precis la Biroul Rutier Drumuri Naţionale şi Europene.

Cei 12 sunt: Ioan Mureşan, Mihai Radu Mureşan, Adrian Vasile Sucală, Victor Soran, Dorin Dan Alb, Cătălin Lupaş, Eduard Robert Gălăţan, Dacian Cosmin Roşca, Alin-Tudor Mânzat, Ilie Cătinean şi Ciprian Rareş Todoruţ.

„În sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul că, în mod repetat, aceştia au pretins ori acceptat diferite sume sau alte foloase pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu le aplica conducătorilor auto depistaţi în trafic o sancţiune contravenţională pentru încălcări ale conduitei la regimul de trafic rutier (în special depăşirea limitei de viteză instituite pe acel sector de drum).

Pe fondul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, întocmeau sau nu întocmeau, participau sau asistau la întocmirea unor procese verbale de contravenţie în care se consemnau stări de fapt nereale, se omitea consemnarea unor contravenţii sau se inserau date nereale, împrejurări de natură a-l favoriza pe contravenient în ceea ce priveşte aplicarea punctelor de penalizare, aplicarea amenzii contravenţionale sau stabilirea cuantumului acesteia şi aplicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme, precum şi de a cauza bugetului de stat o pagubă“, potrivit unui comunicat al Ministerului Public, arată Ziarul Făclia.

În 2020, Tribunalul Cluj i-a găsit vinovați în 2020 pe zece dintre ei.

Astfel, Mureşan Ioan a primit 2 ani și 4 luni de închisoare, Soran Victor – 2 ani și 4 luni, Todoruț Rareș Ciprian – 1 an și 6 luni, Mureșan Radu Mihai – 10 luni, Alb Dan Dorin – 1 an și 2 luni, Sucală Adrian Vasile – 1 an și 5 luni, Lupaș Cătălin – 1 an, Mânzat Tudor Alin – 1 an și o lună, Gălățan Eduard Robert – 9 luni și Roșca Cosmin Dacian – 8 luni.

Cei zece au făcut apel, iar Curtea de Apel Cluj a dispus ieri încetarea procesului penal față de toți cei 10 polițiști.

În 30 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj a pronunțat o astfel de încetare pe prescripție soluționând un apel față de o condamnare la 6 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare pentru trafic de etnobotanice. Faptele, comise între 2014 și 11 iunie 2015, se prescriseseră în decembrie 2020. 

Tot Curtea de Apel Cluj a admis contestația în anulare și au dispus eliberarea unui bărbat încarcerat pentru complicitate la înșelăciune, ce a fost condamnat în baza deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 privind prescripția. coral