În jurul orei 18.00, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Făt Frumos a avut loc o altercație în trafic, între doi conducători auto, unul dintre aceștia amenințându-l pe celalalt cu un pistol. Autoturismul cu care se deplasa bărbatul a fost depistat de polițiști la scurt timp, pe strada Calea Baciului, în apropierea unei stații de carburanți. Polițiștii l-au identificat, fiind vorba despre un bărbat de 42 de ani, din comuna Baciu. În urma controlului efectuat de polițiști, a fost identificată arma în cauză, respectiv un pistol neletal, fără muniție. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor aspectelor în care s-a desfășurat incidentul. În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

UPDATE: Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei, acesta va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Cluj-Napoca pentru dispunerea altor măsuri preventive

coral