News Flash:

Se întâmplă în România: Au tâlhărit un om căzut la pământ, de la care au furat trei lei și cureaua, apoi l-au lăsat să moară

9 Ianuarie 2022
502 Vizualizari | 0 Comentarii
Talharie

Doi suceveni care au tâlhărit un om căzut la pământ, de la care au furat trei lei și cureaua de pantaloni, apoi l-au lăsat să moară, au fost condamnați la trei, respectiv trei ani de închisoare, cu executare.

Incidentul șocant a avut loc în dimineața zilei de 21 septembrie 2021, pe un bulevard din orașul Suceava, unde la un moment dat s-a prăbușit la pământ un bărbat de 68 de ani, scrie Monitorul de Suceava.

De el s-au apropiat doi indivizi care, în loc să-l ajute, au început să-l buzunărească. I-au luat cei 3 lei pe care i-au găsit asupra lui, dar și cureaua de la pantaloni, apoi au plecat, fără să sune la 112 sau să facă ceva pentru salvarea bărbatului. Acesta a murit, de altfel, o oră mai târziu.

La necropsie, pe suprafața corpului s-au găsit leziuni mai vechi, produse prin cădere, iar medicul legist a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între deces și acțiunea celor doi tâlhari.

Acesta a fost motivul pentru care aceștia au fost condamnați la doar 3 ani, respectiv 4 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată.
Decizia de zilele acestea a Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1387 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051893 (s)