News Flash:

Se întâmplă la Cluj: parcări subterane transformate în apartamente

3 Iunie 2021
651 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9250 RON (0.0000)
USD: 4.1340 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
garaje transformate in apartamente

Un dezvoltator din Cluj-Napoca a găsit modalitatea de a-şi rotunji veniturile în cea mai scumpă piaţă imobiliară din România: a transformat 56 de parcări subterane care urmau să deservească două blocuri în locuinţe „de lux”. Primăria a câştigat procesul împotriva dezvoltatorului, iar acesta ar trebui să desfiinţeze locuinţele, între timp vândute.

Cazul a ajuns în atenţia publică în momentul în care unui clujean i-a atras atenţia faptul că există un numărul mare de maşini parcate pe marginea drumului, într-o zona în care predomină locuinţele individuale şi unde sunt doar două blocuri de locuinţe. „Autoturismele sunt ale celor care locuiesc în complexul de două blocuri de pe strada Calea Someşeni nr.8. Blocurile au fost finalizate în 2016, au regim de înălţime Subsol+Parter+4Etaje, cu 103 unităţi locative. La subsol, ar fi trebuit sa fie 56 de parcări, dar au fost transformate în apartamente, au geamuri normale, coşuri de evacuare pentru centrala termică şi terasă. Cu toate că sunt camuflate cu un şir de tuia, totuşi se văd”, a scris Sorin pe grupul de Facebook „Clujul civic”.  Rezultatul „artificiului”: „56 de maşini care ar fi trebuit sa aibă parcări la subsolul blocului sunt parcate aiurea pe marginea drumului îngust, pe trotuarele caselor din zonă, pe proprietăţi private şi pe spaţiile verzi”, a concluzionat clujeanul. 

Instanţa a decis: dezvoltatorul trebuie să desfiinţeze locuinţele „de lux”    Dezvoltatorul imobiliar - Florin Larionesi - a fost amendat cu 50.000 de lei şi acţionat în judecată, în 2017, de Primăria Cluj-Napoca. Municipalitatea a arătat în cadrul procesului că „la data de 13.09.2017, ora 13.00, s-a constatat că pârâtul, în calitate de beneficiar şi investitor, a executat modificări constructive la imobilul din Cluj-Napoca, Calea Someşeni, nr. 8, corp C1 şi corp C2, în vederea schimbării de destinaţie a subsolului din parcare în spaţii de locuit, fără a deţine autorizaţie de construire”. „Adevărul” a încercat să ia legătura cu Florin Larionesi prin intermediul companiei acestuia care realizează mai multe proiecte imobiliare în Cluj-Napoca şi Timişoara. Până la publicarea articolului nu am primit reacţia acestuia. Totuşi, în cadrul procesului, prin intermediul avocatului, acesta s-a apărat invocând „excepţia necompetenţei teritoriale (arătând că procesul ar trebui să fie judecat de Judecătoria Năsăud), iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată”.

Judecătoria Cluj a decis, în martie 2019, că dezvoltatorul trebuie să desfiinţeze lucrările prin care a transformat parcările în locuinţe. Pârâtul a făcut apel, însă şi Tribunalul Cluj a dat dreptate Primăriei şi a păstrat decizia Judecătoriei. Astfel, conform hotărârii judecătoreşti dacă în termen de 45 de zile, dezvoltatorul nu desfiinţează amenajările ilegale, Primăria poate să desfiinţeze lucrările pe cheltuiala pârâtului. Problema este că de la constatarea ilegalităţii în 2017 şi până la decizia instanţelor de judecată în 2021, apartamentele de la subsol au fost vândute.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

garaje apartamente cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 33 queries | Mysql time :0.019221 (s)