Carburantul s-a scumpit în ritm accelerat, în ultimele luni de zile iar vestea proastă este ca acesta nu se va opri aici, ci va continua să se scumpească! Specialiștii spun că deși România a înregistrat creșteri de prețuri la energia electrică, la gazul natural, dar și la mâncare și la materii prime, din păcate, acum urmează altele.

S-a scumpit carburantul și va continua să se scumpească

Așadar, românii trebuie să se aștepte la noi creșteri de prețuri la alimente și servicii, asta după ce benzina și motorina s-au scumpit și ele, din nou! În prezent, nu se mai găsește niciun carburant la pompă mai ieftin de 6 lei, iar carburantul premium se află la o distanță de doar 3 bani de pragul psihologic de 7 lei pe litru!

În doar 3 săptămâni, carburanții s-au scumpit cu până la 19 bani pe litru, iar de vină par a fi marii producători, care au scumpit acum barilul de petrol, cu scopul de a-și recupera pierderile de anul trecut. Analiștii economici trag un semnal de alarmă și spun că scumpirile nu se vor opri aici, ci vor continua, iar acestea se vor regăsi în prețurile și mai mari ale alimentelor și a serviciilor.

Prețul a crescut cu câte 20 de bani pe luni pentru litrul de combustibil, în ultimele 3 luni

Startul scumpirilor accelerate a fost dat în urmă cu trei luni, de când, în medie, un litru de benzină sau de motorină a fost cu peste 20 de bani mai scump de la o lună la alta. Șoferii care au făcut azi plinul au avut un nou șoc, când au văzut cât au de plătit.

”Numai în România se pot scumpi în halul ăsta. Noi, populația, suportăm tot. Muncim doar ca să plătim taxe, impozite și prețuri mărite la tot. Absolut tot!”. ”Era la 6 lei și 11 bani, azi e 6,18. Probabil, o să ajungem să mergem cu bicicleta curând”, ”Se simte, pentru că noi muncim, fiind și studente, cheltuielile sunt mai mari”, sunt doar câteva dintre comentariile șoferilor care s-au trezit c noile prețuri la pompă.

Un șofer care îndrăznește să facă astăzi plinul, trebuie să plătească cu 40 de lei mai mult, față de aceeași perioadă a anului trecut. Specialiștii în economie spun că scumpirile la combustibil sunt urmare a creșterii rapide a prețului barilului de petrol.

”Prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 2,7%, iar motorina s-a scumpit cu 3,8 la sută. Ceea ce înseamnă că un plin costă în acest moment cu 8, respectiv 11 lei, mai mult decât luna trecută. Efectele scumpirii carburanților le vom resimți în tot ceea ce cumpărăm și folosim în viața de zi cu zi”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, pentru Digi 24. Oamenii se uită îngroziți la noile prețuri la combustibili și așteaptă ca în curând acestea să sară chiar și de 7 lei.

coral