Senatul a adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă a deputaţilor PSD, de completare a art.139 din Codul Muncii, prin care Boboteaza şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătorite anual pe 6 şi 7 ianuarie, sunt declarate zile nelucrătoare, anunță Agerpres.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 30 noiembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de miercuri a plenului.

„În mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă. Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an. Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului”, argumentează iniţiatorii în expunerea de motive a propunerii legislative.

Ţările din Europa în care 7 ianuarie este sărbătoare legală sunt Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

coral