Andrei Caramitru, fost consilier al liderului USR Dan Barna, numit recent în comisia ce va elabora programul de guvernare al USR-PLUS, a lansat, luni dimineață, pe pagina sa de Facebook atacuri nominale la adresa unor jurnaliști care i-au cerut să își explice sursele de venit.

Astfel, jurnalista Sidonia Bogdan a fost catalogată drept „mizerie în forma umană”, „coprofag”, „nimeni frustrat”, pentru că a îndrăznit să-i solicite lui Andrei Caramitru să comunice public de unde provin banii săi. Mai exact i-a cerut punctual să spună dacă firmele pe care le conduce au avut contracte cu statul, în special cu TNB, unde tatăl lui este director.

La 48 de ore de la acest incident, colegii de partid ai lui Caramitru de la Cluj, senatorul USR Mihai Goțiu și deputatul USR Emanuel Ungureanu, tac mâlc și nu s-au delimitat încă de acest hidos atac la libertatea presei de a pune orice fel de întrebări, oricui și cu atât mai mult unui politician.  

Președintele PMP Cluj, senatorul Vasile-Cristian Lungu a comentat pentru ziarul nostru incidentul:

 „Andrei Caramitru s-a remarcat, în ultimele luni, prin poziții extrem de vehemente. În luna aprilie, el şi-a cerut scuze după ce mai mulți parlamentari USR s-au delimitat de afirmațiile sale în care a făcut referiri extremiste în ce privește Holocaustul. A fost atât de grav ce a afirmat public atunci consilierul lui Dan Barna, încât inclusiv ambasadorul Israelului a reacționat. Ulterior, candidatul la președinție al USR, Dan Barna, a comunicat că Andrei Caramitru nu mai este consilierul său. Însă, imediat după, Caramitru a fost desemnat în comisia USR-PLUS care elaborează programul de guvernare al USR pentru momentul, ipotetic, în care USR se pregătește să guverneze. Deci, delimitarea prezidențiabilului Dan Barna de acest individ cu viziuni de surveillance orwelliene asupra populației, a fost una pur verbală și nu a fost pusă în practică niciodată de USR.  Însă, ce a făcut luni Caramitru m-a consternat. Să lansezi un atac furibund la adresa unor jurnaliști doar pentru că te-au întrebat dacă ai făcut bani din contracte cu statul, este complet inadmisibil. Imaginați-vă cum ar acționa acest personaj al USR într-un rol de ministru, când ar avea putere executivă de a lua decizii cu impact național și imediat asupra populației. Mai mult de atât, ce mă lasă fără răspuns este de ce colegii lui de partid de la Cluj, Goțiu și Ungureanu, foști jurnaliști ei înșiși nu au reacționat în nici un fel să apere dreptul presei de a pune orice fel de întrebări, mai ales dacă aceste întrebări i se pun unui politician”.

Andrei Caramitru este foarte cunoscut prin jignirile sale în spațiul public, la adresa oricui nu este de acord cu el. Astfel, după ce l-a jignit pe Mihail Neamțu, Biserica Ortodoxă, adversarii politici, Coaliția pentru Familie, a ajuns într-un final și la jurnaliști. Nici până la publicarea acestei știri, Caramitru nu a răspuns la întrebările privind veniturile sale ridicate de jurnalista Sidonia Bogdan.

coral