Vine iarna, iar facturile i-au făcut pe mulți români care stau cu chirie să se gândească serios la noile cheltuieli.

Unele cupluri la început de drum aleg să se mute rapid împreună, diverși prieteni închiriază mai mulți o locuință, dar sunt și tineri care își prelungesc șederea cu părinții. Specialiștii susțin că această nouă tendință poate avea o serie de avantaje.

Mulți tineri au hotărât să se mute împreună

Sanda și Victoria sunt studente la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, una la teatru, alta la economie și business. Până acum au împărțit în două o chirie de 430 de euro, plus alte cheltuieli. Recent au ales să mai cheme o colegă să stea cu ele pentru că facturile de la iarnă să fie mai ușor de plătit.

Sanda Josan, studentă: „Chiar dacă întreținerea este mare, totul se împarte la trei, toate cheltuielile la trei. Dacă suntem prietene, poate împărțim și mâncarea”.

Victoria Bunescu, studentă: „E mult mai convenabil așa. Împărțim în mod egal cheltuielile casei”.

Deși au o relație de peste doi ani, Petru și Cintia au hotărât recent să se mute împreună. Fiecare locuia în propriul apartament pentru care plătea chirie și facturi la utilități. Acum, peste iarnă, vor să testeze viața cu bugetul la comun.

Petru și Cintia: „Eu eram la el tot timpul, el la mine și am zis că nu avea sens să facem toate aceste plimbări. Am decis să plătim o singură chirie, decât separat. A fost treptat, la început nu aveam banii la comun, dar cu timpul am început să îi avem”.

Și Marian, student tot la Cluj, a luat decizia să stea cu prietena lui, acum câteva luni. Au ales un apartament cu două camere și plătesc 450 de euro pe lună.

Marian, student: „Eu stăteam la cămin. Olivia a venit cu ideea de chirie. Jumi-juma facem. Este scump, dar așa este Clujul. Gătim acasă, împățim cheltuielile. Dacă nu era prietenie și era doar dragoste, nu era bine. Trebuie ambele”.

Sunt și cupluri care locuiesc împreună cu părinții unuia dintre parteneri. Decizia de a se muta singuri a fost amânată.

Diana și Seyhmus: „De mai mult timp ne-am gândit, dar au fost mai multe impedimente și a trebuit să le depășim”.

Dan Octavian Rusu, președintele Colegiului Psihologilor Cluj-Napoca: „În momentul în care alegi să împarți cu cineva viața, împarți și cheltuielile până la urmă. Beneficiile sunt faptul că dincolo de singurătate ești cu cineva care te ajută, te sprijină. Oamenii sunt mai dispuși în ziua de azi să se mute mai repede împreună, mai devreme”.

Ioan Hossu, sociolog: „Se gospodăresc mai ușor. Costurile cu viața sunt mult mai reduse. Este mai ieftin să fie doi sau trei, decât să fii singur”.

Sociologii spun că mai ales tinerii adoptă astfel de schimbări. Își doresc să economisească din buget pentru a-și putea permite o vacanță, o ieșire în oraș cu prietenii sau diverse cheltuieli pe care vârstnicii nu le mai fac. coral