Ritmul în care trăim și în care trebuie să luăm decizii crește de la zi la zi. Sau cel puțin așa îl percepem mulți dintre noi. Pentru a răspunde acestei viteze cu care se derulează lucrurile, societatea și economia adoptă noi metode de interacțiune, în care o cerere imediată trebuie să primească într-un timp cât mai scurt răspuns. Piața produselor financiare bancare sau nebancare dezvoltă constant soluții care să răspundă cât mai rapid solicitărilor venite din partea clienților, iar acest lucru se vede foarte bine în zona împrumuturilor rapide online.

Atunci când îți dorești ceva, fie că este vorba de un telefon nou, un city break, o pereche nouă de jeans sau trebuie să schimbi urgent centrala termică ce tocmai s-a stricat, ai nevoie de bani. Dacă nu ai economii puse deoparte sau un card de credit, soluția este un împrumut rapid. Timpul în care reușești să obții suma de bani necesară este foarte important. Fie că este vorba de rezolvarea unei probleme urgente sau o oportunitate valabilă pe o perioadă limitată, soluția pe care o vei alege trebuie să fie rapidă.

Instituțiile bancare au anumite proceduri pe care trebuie să le urmeze și, uneori, din cauza mărimii și structurii organizaționale complexe a unor asemenea entități, schimbarea și simplificarea mecanismelor de acordare a împrumuturilor se face cu greutate. Tocmai de aceea, instituțiile financiare nebancare răspund mai bine cerințelor și nevoilor pieței, oferta acestora pe segmentul creditelor rapide fiind greu de egalat.

Pe ce criterii alegem un împrumut rapid online?

Criteriile după care un solicitant de împrumut rapid evaluează ofertele de pe piață sunt: metoda de accesare a împrumutului, actele solicitate, mecanismul de evaluare și aprobare a creditului și timpul de aprobare, respectiv, de virare a banilor. Un împrumut sau credit online este preferat întotdeauna unuia în care trebuie să te deplasezi până la biroul entității care acordă împrumuturi și credite. Preferăm să rezolvăm cât mai multe dintre problemele zilnice de pe telefon sau din fața calculatorului, dacă este posibil. Inclusiv să facem un împrumut urgent online, pentru că trebuie să plătim cât mai repede un furnizor de produse sau de servicii.

Piața oferă numeroase astfel de soluții pentru accesarea unor împrumuturi online rapide, cu platforme sau aplicații online unde solicitantul completează, de obicei, un formular cu date personale și atașează unul sau mai multe documente.

Cu cât mai puține documente, cu atât mai rapidă este procedura. Dacă în cazul documentelor care atestă identitatea persoanei este datoria solicitantului să facă dovada, în ceea ce privește actele fiscale justificative pentru veniturile realizate,  instituția care acordă credite online are, de obicei, acorduri de colaborare încheiate cu ANAF, pentru verificarea datelor. Solicitantul nu trebuie decât să-și exprime acordul pentru verificarea acestor date.

Cât durează verificarea documentelor și acordarea unui împrumut online?

Procedura de verificare a actelor solicitantului poate dura câteva zeci de minute, cel mult 24 de ore, și se poate face exclusiv online. În premieră pentru România, la o anumită instituție nebancară, validarea se poate face prin videocall, acest mecanism scurtând și mai mult timpul de procesare a cererilor de împrumuturi online.

Odată clarificată situația identității solicitantului și a veniturilor de care acesta dispune, instituția care acordă împrumutul online va aproba cererea de credit online. Banii pot fi ridicați de către solicitant sau pot fi transferați direct în contul bancar al acestuia. În funcție de mecanismul și de soluțiile adoptate de instituțiile care acordă împrumuturi rapide, obținerea unui astfel de credit online poate dura câteva zeci de minute sau câteva ore, iar alegerea pe care o face fiecare solicitant depinde de urgența pe care o are.

Oferta de împrumuturi rapide online este diversă și merită studiate toate opțiunile pentru a face cea mai bună alegere. coral