Senatorul PSD Dan Sova a declarat ca merita
statuie ecvestra pentru ce a facut la combinatele energetice de la Turceni si Rovinari si nu sa fie
urmarit penal si, mai mult, ii acuza pe
procurori ca, in cazul sau, procurorii au
manipulat martorii.
"Eu am salvat combinatele, merit statuie ecvestra la Gorj, nu dosar penal. Nu am distrus harduri, nici macar nu m-au intrebat procurorii de harduri. Procurorii au manipulat martorii in asa fel incat au dat declaratii contradictorii.
Spre exemplu, martorul
Simona Ciucu a declarat in fata procurorilor ba ca eu i-am cerut sa falsific procesele verbale, ba ca nu stie cine a avut ideea", ar fi spus Sova, potrivit unor surse Adevarul, in fata colegilor din comisia juridica, in care a fost audiat miercuri.
Totodata, senatorul
PSD a mentionat ca nu este vinovat si le-a cerut colegilor sa nu dea avizul favorabil privind incuviintarea arestarii sale preventive.
Senatorii din comisia juridica au dat aviz pozitiv, miercuri, in cazul cererii DNA privind retinerea si arestarea senatorului Dan Sova. Presedintele comisiei juridice, liberalul Catalin Boboc, a subliniat la iesirea de la lucrarile sedintei ca au fost 6 voturi pentru si 5 impotriva.
Directia Nationala Anticoruptie (
DNA) a cerut vineri arestarea senatorului Dan Sova, fiind acuzat de complicitate la abuz in serviciu.
Procurorul sef al DNA,
Laura Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al
PICCJ referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului
Sova Dan Coman, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la
abuz in serviciu.
Procurorii spun ca, in perioada 2007-2009, Dan Sova a semnat mai multe contracte si acte aditionale incheiate intre Complexele Energetice Rovinari si Turceni, pe de o parte, si SCA "Sova si Asociatii", pe de alta parte.
De asemenea, in cursul anului 2010, din dispozitia lui Dan Sova s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societatii de avocati cu scopul de a compromite toate documentele si corespondenta purtata pe mail intre societatea de avocati si conducerile celor doua complexe energetice.
Cererea de arestare a senatorului PSD Dan Sova a ajuns la Senat, luni, presedintele acestei institutii, Calin Popescu Tariceanu, afirmand ca parlamentarii nu se joaca cu "libertatea oamenilor".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Comentarii (0)