Spitalul Universitar de Urgență București a fost amendat cu suma de 20.000 de lei pentru modul în care s-a ocupat de „manipularea pacienților decedați”, a anunțat Ministerul Sănătății, duminică, într-un comuniat de presă. De asemenea, o asistentă medicală a fost amendată cu 1.000 de lei.

„Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București au finalizat controlul la Spitalul Universitar de Urgență București, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini privind manipularea pacienților decedați. Echipa de inspectori a constatat că imaginile apărute corespund realității, brancarda cu pacientul decedat a fost amplasată de către o asistentă medicală, într-un loc neadecvat, pe o scară de evacuare în caz de incediu”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Potrivit sursei citate, în urma neregulilor constatate, inspectorii sanitari au amendat Spitalul Universitar de Urgență București cu suma 20.000 de lei, conform HG nr. 857/2011, art.32., lit.k, iar asistenta care a abandonat brancarda cu pacientul decedat, într-un spațiu neadecvat, cu suma de 1.000 de lei, conform aceluiași act normativ.

„De asemenea, conducerii SUUB i s-a pus în vedere ca, în termen de 30 de zile, să identifice și să amenajeze un spațiu special pentru pacienții decedați, precum și să revizuiască procedura de manipulare a pacienților decedați, cât și să instruiască personalul medical care se ocupă de astfel de situații”, se precizează în comunicatul MS.

Deputalul USR Emanuel Ungureanu a publicat, joi, imagini în care apare un cadavru pe un hol de la Spitalul Universitar din Bucureşti. El a spus că este o practică uzuală și că pacienții decedați sunt „abandonați cu orele pe scările interioare”. Conducerea spitalului nu a negat incidentul și a spus că verifică incidentul, iar vinovații vor fi pedepsiți.

coral