Spitalele Covid sau suport-Covid din Cluj se pregătesc să păreia în număr tot mai mare pacienții cu diferite patologii care nu au avut acces la serviciile medicale necesare la fel ca înainte de izbucnirea pandemiei. Acestea vor reveni la „normalitate” cel mai târziu începând de luni, 7 iunie.

La Cluj, Spitalul de Boli Infecțioase rămâne principala unitate medicală unde vor fi internați pacienții cu Covid-19 care, de câteva săptămâni, sunt în număr tot mai mic.

Celelalte spitale Covid din județ, între care unități medicale specializate, cum ar fi Spitalul Clinic de Recuperare și cel de Pneumftiziologie, pregătesc trecerea la activitatea de dinainte de pandemie.

Fiecare dintre aceste spitale vor avea paturi pentru pacienții cu Covid-19, a explicat dr. Dorina Duma, medic șef la Direcția de Sănătate Publică Cluj, care vor fi multiplicate sau micșorate în funcție de numărul de cazuri, într-un timp foarte scurt.

Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca, care a fost spital Covid, se transformă încet și va deschide din nou secția de Chirurgie Toracică.

Dr. Dorina Duma, medic șef la DSP Cluj a declarat pentru Cluj24.ro că la nivelul județului Cluj, transformarea unităților sanitare a început direct cu etapa a II-a, sărind peste prima etapă prevăzută în ordinul Ministerului Sănătății.

Acest lucru a fost posibil, având în vedere rata mică de pozitivare de la nivelul județului, care este, calculată la 14 zile, de sub 0,5 cazuri la mia de locuitori.

Acesta a mai arătat că, deocamdată, Spitalul de Clinic de Boli Infecțioase, spital de primă linie în lupta cu această boală, va rămâne unitatea medicală unde vor fi internați doar pacienți cu Covid-19, în special cei cu forme grave, severe și cei care au nevoie de îngrijiri la ATI.

Ceilalți pacienți cu Covid-19, pozitivați în spitale, care sunt tratați pentru o anumită afecțiune, dar nu au o formă gravă, vor rămâne în spitalele respective.

Dr. Dorina Duma spune că în fiecare săptămână se va urmări rata de ocupare a paturilor față de cele care vor fi aprobate acum, în acord cu inicența cazurilor în județ.

Reorganizarea de acum se face în așa fel încât, foarte repede, să se poată adăuga paturi pentru pacienții cu Covid-19.

Spitalele Covid și suport Covid care revin la „normalitate”

Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca

Spitalul Municipal – „Clujana” – va păstra și structură pentru pacienții Covid, inclusiv la ATI

Clinica Medicala I de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca rămâne unitate Covid – „un refugiu” unde vor fi transferați pacienții când se depășește capacitatea de 15% a celorlalte spitale, dar și unde vor fi transferate cazurile grave care nu pot fi tratate în alte spitale. coral