Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a fost premiat în cadrul competiției Romanian Healthcare Awards 2020, recent încheiată.

Unitatea sanitară clujeană s-a clasat între cei cinci finaliști ai categoriei „Spitalul anului” și a obținut diploma de excelență cu proiectul înscris în competiție „Suplimentarea paturilor de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19 în forme critice”.

Felicit întregul colectiv al SCBI pentru distincția obținută, o încununare a profesionalismului și a dăruirii de care dă dovadă în mod constant. Vom continua să investim în acest spital de elită și în spitalele clujene pentru ca serviciile oferite pacienților să fie la standarde europene, iar calitatea actului medical să fie cât mai ridicată”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj. 

Rezultatele obținute de SCBI în cadrul competiției sunt o consecință directă atât a profesionalismului echipei medicale și manageriale a spitalului cât și a sprijinului financiar extrem de consistent acordat constant de către CJ Cluj.

Din 2016, forul administrativ a alocat 20,9 milioane de lei pentru achiziționarea a numeroase echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație. Romanian Healthcare Awards este prima competiție cu juriu internațional format din 27 de membri proveniți din 12 țări, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România.

coral