Şcoala Gimnazială „Negoiţă Dănăilă” din Buceşti, comuna Iveşti, judeţul Galaţi, a foast împânzită de echipe ale SRI, după ce au fost descoperite mai multe dispozitive de ascultare, de către agentul de pază.

„Am informația că au fost descoperite sisteme de ascultare în sălile școlii „Negoiţă Dănăilă” din Bucești. Dupa tablă, ceva de genul ăsta. Nu am mai multe informații. Nu mi-am permis să pun întrebări, directorul școlii nu am putut să îl contactez”, a declarat acesta, în exclusivitate pentru Antena 3

Școala a fost împânzită de echipe ale SRI şi ale altor structuri ale statului, potrivit monitoruldegalati.ro.

UPDATE 19:15 – A fost deschis dosar penal pentru violarea vieții private

Comunicatul oficial transmis de IPJ Galați

La data de 6 ianuarie a.c. polițiștii Serviciului Ordine Publică au efectuat un control la școala gimnazială, din localitatea Bucești, ocazie cu care au constatat că, în anul 2019, o societate comercială ar fi desfășurat activități de instalare a unor sisteme de alarmare împotriva efracției, fără a deține licență de funcționare. 

În urma constatărilor, a fost întocmi dosar penal pentru violarea vieții private și instalarea și întreținerea sistemelor de alarmare împotriva efracției, fără a deține licență de funcționare în domeniu.

Sursa: antena3.ro

coral