Medicul Adrian Streinu-Cercel susține vârful epidemiei va fi după Paște, când românii se vor reuni în familii pentru a sărbătorii și atrage atenția că nu ar trebui să facă asta pentru a proteja vârstnicii, în rândul cărora infecția cu COVID 19 poate fi fatală.

"Un prim vârf va fi după Paște. Avem două valori care vor fi foarte active. Un prim val va fi după Paștele catolic și un al doilea val va fi după Paștele ortodox, pentru că atunci vom avea conglomerate și atunci vom avea schimb masiv de informație virală între aparținătorii unor familii, pentru că este obiceiul clasic se adună familia, fiind oameni în familie se adună la mese, deci aceste lucruri fiind cunoscute, calculele sunt ușor de făcut și de estimat", a spus, conform Realitatea.net, medicul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecționase „Matei Balș”.

Medicul a declarat că unul dintre scenariile luate în calcul este acela că în următorul an de zile 80% din populația de 19 milioane de locuitori a României ar trebui să facă infecția cu coronavirus.

"În momentul de față se vorbește despre rata de atac de 2,5-3. Să spunem că nu o luăm pe aia de 3, și o luăm pe aia de 2,5 și dacă mai luăm în calcul faptul că circa într-un an, un an și jumătate circulația virusului în populație ar trebui să ajungă undeva la 80% din populație, și luăm în calcul 19 milioane de oameni, cat ar avea România, de-aici încolo calculele sunt simple și nu încape niciun fel de dubiu", a explicat Streinu-Cercel.

coral