O echipă studențească din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat etapa europeană, calificându-se astfel în finala mondială a competiției internaționale de studiu de piață organizată de SHARE Center, unde au reușit să câștige premiul 2, fiind în spatele echipei reprezentând Michigan State University (SUA), devansând pe podium echipa de le Pennsylvania State University (SUA).

SHARE Center, organizatorul acestei competiții face parte din grupul de companii CoStar, un holding listat pe bursa de valori din New York (NASDAQ: CSGP) care se ocupă în principal cu furnizarea și analiza datelor legate de tranzacțiile imobiliare și industria ospitalității. Prin proiectul SHARE Center, compania are ca obiectiv principal de a populariza metodele de analize și de luare a deciziilor bazate pe date în cele mai importante universități cu profil economic din lume. Competiția internațională de studiu a pieței inițiată de companie a întrunit în anul 2022, 62 de echipe studențești din 23 de țări. Echipele formate din 3-6 studenți au avut ca sarcină colectarea și analizarea datelor legate de industria hotelieră a unui oraș selectat, după care prin adăugarea și analiza unor surse de date externe au prezentat rezultatele studiului lor în fața unui juriu compus din liderii mondiali ai industriei ospitalității.

FSEGA din cadrul UBB a fost reprezentată la această competiție de studenții Balázs Kristóf (Informatică economică, LM, anul 2), Csenteri András-Gergely (masterat Managementul Afacerilor, anul 1), Erőss Ákos (Management, anul 2), Gergely Balázs (Management, anul 2), Karda Sára (masterat Gestiunea Financiară Corporativă, 1. év) și Zsombori Péter (Management, anul 2). Echipa clujeană a fost coordonată de drd. Kelemen Kincső , respectiv prof.univ.dr. Szász Levente.

În cadrul etapei europene a competiției, organizate în spațiul virtual în data de 8 noiembrie 2022, echipa UBB FSEGA a avut de înfruntat echipe studențești de la următoarele universități: École hôtelière de Lausanne (Elveția), Les Roches (Elveția), University Bocconi (Italia), Istanbul Technical University (Turcia), Zuyd Hogeschool Maastricht (Olanda), Özyeğin University (Turcia), respectiv Artesis Plantijn University of Applied Sciences (Olanda).

Echipa clujeană, în postura câștigătorului etapei europene, a avut posibilitatea de a concura în finala mondială a competiției din data de 20 noiembrie 2022, unde s-au calificat echipele de la următoarele instituții de învățământ superior: Michigan State University (SUA), Pennsylvania State University (SUA), Virginia Technological University (SUA), University of Houston (SUA), RMIT (Vietnam), Hong Kong Polytechnic University (China), Republic Polytechnic (Singapore), Budapest Business School (Ungaria), Universidad Panamericana (Mexic), respectiv Universidad Iberoamericana Puebla (Mexic).

coral