Joi, la punctul de trecere al frontierei din Sighetu Marmației unit de localitatea ucraineană Solotvino (Slatina, în română), sute de elevi se vor prinde într-un lanț uman peste granița dintre cele două țări.

Evenimentul, organizat de asociația "Culori pentru Pace", joi, de la ora 15:00, va dura aproximativ jumătate de oră. Din partea românească vor participa circa 250-300 de elevi din Sighetu Marmației, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

„Considerăm a fi un gest de prietenie între orașele noastre, de apropiere umană și de promovare a păcii în această perioadă atât de frământată”, se arată în comunicatul evenimentului, potrivit emaramures.ro. 

Una dintre organizatoare a precizat că acțiunea este de fapt un „strigăt pentru pace”. Asociația „Culori pentru Pace” funcționează sub înaltul patronaj al Parlamentului European în 136 de naţiuni ale lumii, din anul 2015. 

coral