News Flash:

Tânăr din Cluj, arestat după ce a incendiat o mașină în Dezmir

7 Ianuarie 2022
500 Vizualizari | 0 Comentarii
Arestat dupa ce a incendiat o masina

Un tânăr de 26 de ani din Apahida a fost arestat preventiv pentru incendierea unei maşini în Dezmir. Iniţial, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru 24 de ore doi tineri, cu vârste de 19 si 26 de ani, ambii din comuna Apahida, pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul firă permis de conducere și distrugere.

"În fapt, la data de 17 decembrie 2021, polițiștii au fost sesizați prin intermediul unui apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la un autoturism incendiat, pe strada Viilor din localitatea Dezmir, arată clujust.ro.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în urma intervenției pompierilor, incendiul autovehiculului, care se afla in afara părții carosabile, fiind neutralizat. De asemenea, cu ocazia verificărilor derulate in cauză şi a constatărilor reprezentanților I.S.U. Cluj, a reieşit faptul că incendiul ar fi putut fi cauzat de folosirea intenționată a unei surse de aprindere.

Totodată, din cercetări a reieșit faptul că barbatul de 26 de ani ar fi incendiat autoturismul în cauză la data de 17 decembrie 2021, ulterior conducând un alt autoturism fără a deține permis de conducere.

Un judecator de drepturi şi libertăți din cadrul Judecatorici Cluj-Napoca a admis propunerea parchetului si a emis mandat de arestare preventiva, pentru 30 de zile, fat de barbatul de 26 de ani.

 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1112 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029532 (s)