Consiliul Județean Cluj prin Asociația Produs de Cluj, în parteneriat cu Supeco România, organizează o nouă ediție a Târgului în cartierul Mănăștur. Programat a se desfășura între 9 și 11 septembrie 2022, în parcarea supermarketului clujean de pe Calea Florești nr. 54A, evenimentul va reuni mici întreprinzători locali și va funcționa după programul 10:00 – 22:00.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Revenim în cel mai mare cartier clujean cu Târgul Produs de Cluj, proiect demarat și susținut de deliberativul județean, deoarece dorim să fim de ajutor comunității locale. Evenimentul este, practic, o avanpremieră a Zilelor Recoltei, programate săptămâna viitoare, astfel că oferim celor din zonă ocazia de a se aproviziona cu cele necesare sezonului rece, dar și siguranța că primesc maximum de calitate. Scopul pentru care am creat asociația și organizăm târgurile Produs de Cluj e de a sprijini economia clujeană și, concomitent, cetățeanul, oferindu-le produse proaspete, direct de la producătorii locali. În acest fel, încurajăm consumul de produse autohtone, cu toate beneficiile ce decurg de aici, pentru întreaga comunitate.”

La Târgul Produs de Cluj din parcarea Supeco vizitatorii vor putea achiziționa produse lactate, de la caș la telemea maturată, preparate de carmangerie, ceaiuri, fructe și legume de sezon, o gamă variată de uleiuri presate de rece, miere de albine, vinuri, sucuri și siropuri naturale, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă. Pentru iubitorii de frumos, artizanii clujeni vor fi prezenți cu costume populare tradiționale și accesoriile necesare, fie că este vorba de brâuri măiestru cusute sau de podoabe lucrate de mână, cojoace și articole de marochinărie, obiecte lucrate din lemn și jucării pentru cei mici, lavandă și articole realizate din această plantă.

 

coral