Un accident a avut loc în comuna Căpușu Mare, în urma căruia două victime de peste 80 de ani au fost transportate de urgență la spital. În comuna...
Un accident a avut loc în comuna Căpușu Mare, în urma căruia două victime de peste 80 de ani au fost transportate de urgență la spital. În comuna...
Pensionarii care provin din armată și miliție care au fost dovediți a fi făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, rămân fără pensia militară. Un...
Persoanele în vârstă de peste 75 de ani şi cu pensii minime vor primi în fiecare lună vouchere pentru masă caldă. Valoarea voucherelor este de 180 de lei...
Cinci milioane de pensionari vor avea mai mulţi bani din această lună, după ce creşterea cu 14% a punctului de pensie a intrat în vigoare. Astfel, punctul de...
În perioada 1-4 septembrie, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM), va distribui măști de protecție facială...
Pensiile în România sunt o adevărată problemă. Vârstnicii noștri trăiesc de pe o zi pe alta de multe ori, cei care locuiesc la țară mai vând...
Președintele Klaus Ioahnnis a anunțat două intervale orare în care presoanele de peste 65 de ani apot ieși din casă, începând de astăzi. Persoanele...
Pensionarii clujeni par să ignore prevederile legale cere impun restricții de circulație și adunări de mai mult de trei persoane, pentru a preveni răspândirea...
Persoanele care își încasează pensiile prin intermediul Poștei Române își vor primi banii cu întârziere în luna ianuarie, din...
Conducerea Poștei Române a explicat motivul pentru care 5 milioane de persoane au primit și un ziar cu realizările cu care se laudă PSD, odată cu pensia. ...
Primarul Emil Boc a spus că din redevența plătită de un potențial constructor al Aqua Park-ului din Gheorgheni vor fi plătite bilete gratuite de acees pentru pensionari...
Ca urmare a HCL nr. 865/17.10.2017, toate persoanele varstnice si pensionarii cu domiciliul stabil in municipiul Cluj-Napoca, cu varsta peste 70 de ani, indiferent de...
Luna decembrie a marcat începutul unui program comunitar special în Municipiul Cluj-Napoca, destinat pensionarilor care doresc să își dezvolte abilitățile...
Primăria Cluj-Napoca, Federația Română de Tenis și Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță faptul că elevii, studenții și pensionarii din Cluj-Napoca vor...
Un numar de 4.691.652 pensionari de asigurari sociale era inregistrat la finele anului 2017 in Romania, iar pensia medie a fost de 1.071 lei, cu 140 lei peste cea din...
Compania de Transport Public Cluj (CTP) comunica persoanelor incadrate in categoriile mentionate si care beneficiaza de gratuitate la transportul in comun ca se...
Peste o suta de pensionari din Gorj s-au ales cu pensiile suspendate . Varstnicii au intrat in atentia reprezentantilor Casei Judetene de Pensii ( CJP ) Gorj dupa ce au...
Politia Locala Cluj pare sa nu aiba alta treaba in ultima perioada, decat sa vaneze si sa hartuiasca pensionarii care vor sa-si vand produsele sau micii agricultori care-si...
Sute de oameni devin, cateva luni pe an, cetateni ai orasului Busteni . Pe Valea Cerbului , din martie pana toamna tarziu, pentru ei zona devine a doua casa , unii venind...
Legea pensiilor va fi schimbata. Guvernul vrea sa nu mai existe inechitati intre pensionari . Ministrul Muncii a declarat ca in aceasta toamna va fi...
Compania de Transport Public Cluj anunta faptu ca, ca urmare a HCL nr. 715/2007, completata prin prevederile HCL nr. 195/2009, toate persoanele varstnice si pensionarii cu...
La Cluj, oamenii stau la coada de la 3 dimineata, ca sa-si pateasca taxele, in conditiile in care ghiseele se deschid abia la 8.30. Intre ei au fost si cateva zeci de...
PNL Cluj a anuntat de curand conducera noului birou politic teritorial al organizatiei. In fruntea acesteia se afla senatorul Marius Nicoara , in calitate de presedinte,...
Purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora, sustine ca premierul Victor Ponta isi "bate joc" de pensionari si incearca sa-i pacaleasca pe acestia ca majoreaza pensiile,...
© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 14 queries | Mysql time :0.007971 (s)