News Flash:

Tanără rănită într-un accident provocat de un bărbat băut și fără permis

5 Octombrie 2020
912 Vizualizari | 0 Comentarii
accident petrestii de jos

Un tânăr băut la volan și fără permis a provocat, zilele trecute, pe raza localității clujene Petreștii de Jos, un accident în urma căruia o persoană a fost rănită.

Potrivit polițiștilor, la data de 3 octombrie, în jurul orei 05.50, un tânăr de 19 ani, din comuna Petreștii de Jos, care se deplasa cu un autoturism pe DJ107L, în interiorul localității Petreștii de Jos, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpii de electricitate din afara părții carosabile, după care autoturismul s-a răsturnat.

Inițial, în urma evenimentului rutier, nicio persoană nu a fost transportată la spital. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere, polițiștii derulând cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Ulterior, în jurul orei 14.00, o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Săndulești, pasager în autoturismul implicat în evenimentul rutier, s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Astfel, polițiștii desfășoară cercetări și pentru infracțiunea de vătămare corporală din cuplă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

accident rutier ranit
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1364 (s) | 22 queries | Mysql time :0.049800 (s)