News Flash:

Tentativă de înșelăciune prin metoda RIP DEAL la Cluj! Încercau să prostească de 400.000 de euro în criptomonede

26 Octombrie 2022
696 Vizualizari | 0 Comentarii
RIP deal noua metoda de inselaciune

Polițiștii clujeni au prins, în flagrant delict, 3 bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prin metoda RIP DEAL. Indivizii au încercat sub pretextul calității de falși investitori germani să obțină 400.000 de euro în criptomonede de la o clujeancă. 

„În fapt, 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 59 de ani, 3 din municipiul București și unul dintr-o localitate din Germania, sunt bănuiți că, începând din luna iulie 2022, ar fi încercat să inducă în eroare o femeie, din municipiul Cluj-Napoca, sub pretextul calității de falși investitori germani și tranzacționării aparentei sume de 10.000.000 de euro, în scopul obținerii de la aceasta 400.000 de euro în criptomonede. Cei 400.000 de euro ar fi reprezentat comisionul pentru intermedierea tranzacției.”, anunță IPJ Cluj.

Înșelătoria prin metoda cunoscută sub numele de „Rip Deal“ sau înscenarea luxului, constă în câștigarea încrederii victimei prin proiectarea unei imagini de solvabilitate financiară pentru a efectua tranzacții cu valoare economică însemnată.

„La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au prins, în flagrant delict, 3 bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prin metoda RIP DEAL. Prejudiciul care ar fi putut fi cauzat este estimat la 400.000 de euro. În aceeași zi, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unuia dintre bărbați, în municipiul București, iar, în baza unui ordin european de anchetă, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu sprijinul autorităților germane, s-a desfășurat o altă percheziție, în orașul Nürnberg, din Germania.”, potrivit IPJ Cluj.

În cadrul uneia dintre întâlnirile pe care femeia le-a avut cu un reprezentant al presupușilor investitori, i s-ar fi explicat cum cei 400.000 de euro ar urma să fie transferați de aceasta într-un portofel electronic la care doar ea ar fi avut acces, pentru a oferi garanții cu privire la seriozitatea intențiilor ei de a remite comisionul după finalizarea tranzacției.

De asemenea, în cadrul uneia dintre întrevederi, desfășurată în municipiul Cluj-Napoca, reprezentantul i-ar fi prezentat femeii un act de identitate, aparent emis de autoritățile din Belgia. Ulterior, s-ar fi stabilit și desfășurat o întâlnire între presupușii investitori și aceasta, în Innsbruck, Austria.

Bărbatul cu dublă cetățenie a fost prins de autoritățile germane

Astfel, la data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a trei dintre bărbații bănuiți de activitatea infracțională. Aceștia au fost interceptați de polițiști în municipiul Cluj-Napoca, unde s-ar fi deplasat ca urmare a înțelegerii stabilite cu femeia, cu intenția de a obține cei 400.000 de euro, în criptomonede, prin utilizarea unui portofel electronic. Deposedarea de suma menționată nu s-ar fi realizat, fiind întreruptă de intervenția polițiștilor.

În urma controalelor corporale și percheziției autoturismului cu care aceștia s-au deplasat, au fost descoperite și ridicate 6 telefoane mobile, 4 portofele electronice, un laptop, dar și un document de identitate fals, aparent emis de autoritățile belgiene.

În cadrul percheziției care s-a desfășurat la locuința unuia dintre bărbați, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate alte 4 documente de identitate false, care păreau a fi emise de autorități malteze, belgiene și elvețiene.

În paralel, autoritățile germane au descins ieri, 25 octombrie, la locuința bărbatului cu dublă cetățenie (română-germană) din Nürnberg, Germania. În baza probatoriului administrat, cei 3 bărbați din municipiul București au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_10_26_at_19.44_.02_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1030 (s) | 33 queries | Mysql time :0.049988 (s)