News Flash:

Terenul necesar edificării Park and Ride-ului de lângă Aeroportul Cluj, pus la dispoziție de către CJ Cluj

15 Noiembrie 2021
326 Vizualizari | 0 Comentarii
Park and Ride Aeroport Cluj

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a inițiat un proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Județului Cluj în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat pe strada Traian Vuia nr. 149-151, în vederea realizării obiectivului de investiții „Park and Ride”.

Sistemul de park and ride se va realiza în baza protocolului de colaborare încheiat între Județul Cluj și Municipiul Cluj-Napoca pentru stimularea mobilității prin utilizarea mijloacelor de transport public.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Susținem în continuare realizarea proiectului și vom asigura tot sprijinul și toate resursele necesare astfel încât park and ride-ul de lângă aeroportul clujean să fie edificat în cel mai scurt timp posibil. Pe lângă pașii esențiali pe care Consiliul Județean i-a parcurs până în acest moment în vederea edificării obiectivului, oferă acum, cu titlul gratuit, un teren municipalității pentru ca investiția să fie finalizată din bugetul local.”

Proiectul prevede amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare, cu un total de 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing cu tot ce presupune aceasta.

De asemenea, este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde Corp C1 – clădire terminal și copertină, Corp C2 – copertină autocare și piațetă publică.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1068 (s) | 33 queries | Mysql time :0.039261 (s)