Formaţia Tottenham Hotspur a câştigat, miercuri seară, Europa League, învingând în finala de la Bilbao rivala din Premier League Manchester United, scor 1-0. Pentru clubul lui Radu Drăguşin este primul astfel de trofeu după 41 de ani. Tottenham a câştigat Cupa UEFA în 1972 şi în 1984. Drăguşin nu a făcut parte din lotul pentru finală, dar a făcut deplasarea în Spania pentru a fi alături de colegii săi, relatează News.ro.

La Bilbao, pe stadionul San Mames, Tottenham a bifat prima ocazie importantă a finalei Ligii Europa, în minutul 9, când Mazraoui a respins din faţa lui Richarlison.

Două minute mai târziu, Onana a respins şutul lui Brennan Johnson, pentru ca replica „diavolilor” să vină în minutul 16, odată cu şutul lui Amad Diallo. Minutul 42 a adus şi golul elevilor lui Postecoglou. Sarr a trimis în faţa porţii şi Brennan Johnson a împins în poartă mingea deviată de un adversar.

Cea mai mare ocazie a echipei lui Amorim a venit în minutul 58, când Vicario a ieşit greşit, Hojlund a trimis spre poarta goală cu o lovitură de cap însă Van de Ven a respins de pe linia porţii.

Ruben Amorim i-a aruncat în luptă pe Zirkzee şi Garnacho, iar ultimul a şutat periculos în minutul 75. Vicario a scos la lovitura de cap a lui Luke Shaw, în minutul 90+7 şi a fost ultima fază importantă a finalei Europa League, în care Tottenham, echipa la care joacă şi fundaşul român Radu Drăguşin, s-a impus cu 1-0 şi câştigă primul trofeu european după 41 de ani.

Este al patrulea din palmaresul formaţiei londoneze, după Cupa Cupelor (1963) şi două ediţii ale Cupei UEFA (1972 şi 1984).

TOTTENHAM: Vicario – Pedro Porro, Romero, Van de Ven, Udogie (Spence 90) – Pape Sarr (A. Gray 90), Bissouma, Bentancour – Brennan Johnson (Danso 78), Solanke, Richarlison (Heung-Min Son 67).
Antrenor: Ange Postecoglou

MANCHESTER UNITED: Onana – Leny Yoro, Maguire, Shaw – Mazraoui (Dalot 85), Casemiro, Bruno Fernandes, Dorgu (Mainoo 90) – Amad Diallo, Rasmus Hojlund (Zirkzee 71), Mount (Garnacho 71).
Antrenor: Ruben Amorim

Cartonaşe galbene: Van de Ven 49, Richarlison 58, Bissouma 68 / Amad Diallo 35, Zirkzee 84, Maguire 88, J. Evans 90+2

Arbitri: Felix Zwayer – Robert Kempter, Christian Dietz (toţi Germania) – Maurizio Mariani (Italia)

Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania)

Editor : Liviu Cojan