S-a abătut tragedia ieri la amiază, la o fermă de creștere a porcilor din Verești, după ce doi bărbați, unul de 54 și celălalt de 52 de ani, au murit la scurt timp după ce au intrat într-un canal de scurgere a dejecțiilor care se înfundase și trebuia curățat.

Doi bărbați au murit după ce s-au intoxicat cu amoniac

Al treilea bărbat, fiul unuia dintre decedați, a dorit să ajute și el, însă din cauza gazelor i s-a făcut rău astfel că s-a lovit cu capul de beton. Acesta a fost fost preluat rapid de una dintre ambulanțele sosite la fața locului și transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, și, din fericire, leziunile nu s-au dovedit grave, astfel că tânărul de 23 de ani nu a rămas internat.

Se pare că bărbatul de 54 de ani este din Văratec și se numește Marcel Dan, iar al doilea decedat este din Bursuceni și este tatăl a opt copii, dintre care cinci sunt minori. După ce s-a întâmplat tragedia, la fața locului au venit reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Poliției, care deci să demareze o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut totul.

Este vorba de un accident de muncă, în care au fost implicate trei persoane, două decedate și alta care a ajuns la spital. Firma este din Constanța și are punct de lucru la Verești. Al doilea bărbat a intrat să-l ajute pe primul, iar al treilea a intrat să îl ajute pe al doilea și s-a lovit, fiind ulterior preluat de o ambulanță și transportat la spital, a spus Gheorghe Balan, șef Serviciu Securitatea Muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, potrivit monitorulsv.ro.

Dan Canciu, un fost coleg al celor doi bărbați care și-au pierdut viața, a relatat cum s-a putut întâmpla această tragedie.

După mine, nu a fost decât o singură variantă. S-a înfundat coloana de eliminare a dejecțiilor, a prins un dop și a fermentat și a făcut gaze, amoniac mai exact, și asta i-a intoxicat, a spus bărbatul.

În plus, toți cei care au lucrat în această fermă sau mărturisit că echipamentele de protecție existau, însă nu erau purtate permanent. Unul dintre foștii angajați a spus însă că situația nu era chiar dintre cele mai bune.

Cum să nu vorbească nimeni? Că femeia are acasă cinci copii. Se respectă condițiile? Nu se respectă nimic la nemernicii ăștia, la care am lucrat mai bine de doi ani. Te pun să desfunzi canalul de dejecții, așa se respectă, a spus bărbatul.

coral