Printre biletele câștigătoare la extragerile de Paște s-a numărat și unul jucat într-o agenție din Cluj, a anunțat Loteria Română. S-a câștigat și marele premiu la Joker, în valoare de peste 3,23 milioane lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Sighetu Marmației.

„La tragerea principală Loto 5/40 de astăzi (sâmbătă – n.red.) s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 494.664,60 lei (peste 100.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenția 13-007 din Constanța și a fost completat cu o variantă simplă la Loto 5/40, prețul acestuia fiind de 6,50 lei.

La tragerea principală Joker, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 133.541,36 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Ploiești.

La tragerea suplimentară Loto 6/49, la categoria a II-a, s-au înregistrat patru câștiguri a câte 52.181,90 lei. Biletele norocoase au fost jucate la agenții din Onești, județul Bacău, Cluj-Napoca, Craiova și Roman, județul Neamț”, a anunțat Loteria Română.

De asemenea, tot sâmbătă, la tragerea suplimentară Joker, a fost câștigat premiul la categoria I, de peste 3,23 milioane lei. Biletul a fost jucat la o agenție din Sighetu Marmației, Maramureș.

„Iepurașul norocos nu s-a lăsat așteptat! S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de peste 3,23 milioane lei. Biletul norocos a fost jucat la agenția 24-019 din Sighetu Marmației, județul Maramureș și a fost completat cu o varianta simplă la Joker și o variantă la Noroc Plus, prețul acestuia fiind de 10,50 lei.

Acesta este cel de-al doilea câștig de categoria I obținut la Joker în acest an. Ultima dată, premiul de categoria I la Joker s-a câștigat în data de 06.03.2022 și a fost în valoare de 33.201.347,96 lei (peste 6,70 milioane de euro), cel mai mare premiu din istoria acestui joc”, a anunțat Loteria Română.

coral