News Flash:

Transpareță zero: Primarul din Săvădisla își ascunde averea de ochii lumii

19 Septembrie 2020
754 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8721 RON (-0.0014)
USD: 4.0434 RON (-0.0441)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Tamas Gebe Andrei

Din anul 2000, Tamas Gebe Andrei este primarul comunei Săvădisla din partea UDMR. Din 2007 și până în 2019, edilul a încasat de la APIA subvenții de aproape jumătate de milion de euro, pe care le-a omis să le treacă integral în declarația de avere, așa cum îl obligă legea. Înscrierea, cu intenție, a unor mențiuni false în declarația de avere constituie infracțiunea de fals în declarații. Primarul spune că nu a dat o mare importanță acestui fapt și este posibil să fi omis…

An de an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii acordă fermierilor subvenții pentru creșterea animalelor sau pentru cultivarea terenurilor deținute sau închiriate de agricultori. Acestea se acordă cu sprijinul UE, iar ca o persoană să beneficieze de fonduri, trebuie să fie înscris în Registrul unic de identificare, administrat de APIA, să se încadreze în anumite condiții și să respecte cerințele impuse de autorități. Pe scurt, subvențiile APIA pot fi acordate persoanelor fizice sau juridice, cooperativelor sau grupurilor de producători care vor să primească sprijin, printre altele, pentru culturi agricole, livezi, agricultură ecologică sau creșterea animalelor.

Astfel de subvenții i s-au acordat și primarului comunei Săvădisla, Tamas Gebe Andrei care a reușit în perioada 2007 – 2019 să beneficieze de suma totală de 2.060.628 lei, adică aproximativ 430.000 euro.

Problema constă în faptul că există o diferență enormă între declarațiile de avere publice completate de edilul Tamas Gebe Andrei cu privire la subvențiile primite și datele furnizate de APIA. Facem mențiunea că funcționarii publici au obligația să depună anual declarațiile de avere și de interese care se întocmesc pentru anul fiscal anterior, arată Gazeta de Cluj.

Așadar, primarul Tamas Gebe declară că a primit de la APIA în anul 2012 subvenții agricole de 160.000 lei. În realitate, potrivit datelor obținute de la APIA, Tamas a primit, de fapt, 225.972 lei, adică o diferență de 65.972 lei.

În anul 2013,, potrivit declarației de avere, Tamas arată că a primit de la APIA, împreună cu soția Melinda, tot 160.000, când în realitate a primit doar el subvenții de 140.858 lei.

În anul 2014, tot împreună cu soția, edilul spune că APIA i-au subvenționat cu suma de 86.000 lei, însă potrivit APIA, Tamas a primit 130.834 lei, diferența fiind de aproape 45.000 lei.

În anii 2015 și 2016, primarul din Săvădisla completează în declarațiile de avere că a primit subvenții agricole de 35.000 lei în fiecare an. În realitate, Tamas Gebe Andrei a primit de la APIA 131.990 lei în 2015 și încă 194.741 lei în 2016. Practic, în cei doi ani, primarul a mințit în declarațiile de avere cu privire la banii încasați. Diferența de sumă dintre documentele obținute de la APIA și declarațiile completate de edil este de 256.731 lei.

Și în anul 2017, Tamas Gebe Andrei a mințit în legătură cu subvențiile agricole. Potrivit declarației de avere, acesta a declarat că a primit doar 32.500 lei, când în realitate a fost subvenționat cu 194.294 lei.

În anii 2018 și 2019, primarul din Săvădisla arată că a primit câte 40.000 lei pentru fiecare an cu mențiunea ”venit animale”. Potrivit datelor obținute de la APIA, Tamas Gebe Andrei a fost subvenționat în anul 2018 cu 172.315 lei și în anul 2019 cu 178.783 lei.

Cât despre terenurile deținute, în 2012 Tamas Gebe Andrei avea două terenuri agricole în Săvădisla, ambele dobândite în 1995 (unul moștenit, altul cumpărat). Terenurile au o suprafață de 1,47 ha și 1,34 ha. În 2013 și-a mai cumpărat un teren agricol de 24,07 ha.

Observăm așadar, cum primarul comunei Săvădisla minte în declarațiile de avere pentru a-și ascunde averea de ochii lumii. Declararea averii are ca scop asigurarea transparenței veniturilor realizate și a averii dobândite în exercitarea funcției publice de către declarant împreună cu familia. Funcționarii publici au obligația de a depune declarația de avere și de interese, iar legea prevede explicit că veniturile trebuie declarate integral. Primarul Tamas Gabre Andrei a mințit sub sancțiunea incidenței Codului Penal.

Datele transmise de APIA, la solicitarea ziarului Gazeta de Cluj, privind subvențiile primite de către Tamas Gabre Andrei în perioada 2007-2020.

Plăți Campania 2007 (lei) – 37.095,47

Plăți Campania 2008 (lei) – 98.272,16

Plăți Campania 2009 (lei) – 156.058,16

Plăți Campania 2010 (lei) – 187.039,85

Plăți Campania 2011 (lei) – 212.377,87

Plăți Campania 2012 (lei) – 225.972,92

Plăți Campania 2013 (lei) – 140.858,47

Plăți Campania 2014 (lei) – 130.834,79

Plăți Campania 2015 (lei) – 131.990,37

Plăți Campania 2016 (lei) – 194.741,40

Plăți Campania 2017 (lei) – 194.294,84

Plăți Campania 2018 (lei) – 172.315,72

Plăți Campania 2019 (lei) – 178.783,14

Primarul Tamas: ”Poate că am omis ceva”

Întrebat de neconcordanțele dintre declarațiile de avere completate de el și datele oficiale transmise de către APIA, primarul Tamas Gebe Andrei spune că toată lumea îl întreabă despre asta. ”Deja-s sătul de întrebări”, spune primarul.

Sătul sau nu, Tamas admite faptul că există posibilitatea să fi omis declararea unor sume de bani.

”Poate că am omis ceva, că banii au venit ulterior, nu deodată. Tot ce se poate, dar eu cred că am făcut bine ce am făcut, eu nu pot să zic, poate că am greșit, poate că au mai venit (n.r. subvenții) și nu am corelat, asta recunosc. S-ar putea, no, ce să vă spun. Acuma tot e posibil, nici noi nu am verificat, nu am dat așa importanță”, spune primarul din Săvădisla.

Reporterul i-a prezentat edilului faptul că din 2007, conform APIA, acesta a primit subvenții totale de aproape jumătate de milion de euro, iar primarul completa în declarațiile de avere că primește sume mult mai mici față de realitate. În replică, primarul spune că ”atâta am primit. Apăi nu știu cum… În fine, s-ar putea, dar nu sunt….tre să mă uit și eu ce-i în ăsta, da…no, în fine, am înțeles. Eu cred că am declarat, da poate că am omis…”.

Reporter: ”Dar ați omis în fiecare an și sunteți primar din anul 2000”

Primar: ”Păi nu în fiecare an, câteodată am declarat și mai mult. Nu-i chiar în fiecare an”

Reporter: ”Vă contrazic și vă spun că în fiecare an”

Primar: ”No, o să mă uit și o să corectez. No, am înțeles, vă mulțumesc!”

Reporter: ”Din partea mea, puteți să declarați ce venituri doriți, însă problema este că ceea ce ați făcut dvs. este o faptă de natură penală”

Primar: ”No, dacă este faptă penală, o răspund penal dacă e cazul. No, ce să vă spun, dacă așa mă amenințați…”

Reporter: ”Cu ce vă ameninț? Eu vă spun că faptele dvs. reprezintă o infracțiune. Nu sunt nici inspector ANI, nici organ de cercetare penală…”

Primar: ”Am înțeles, acuma degeaba îmi explicați tot. N-am furat niciun leu”

Reporter: ”Nu am spus că ați furat, am spus că vă ascundeți averea, cu toate că sunteți obligat de lege să vă declarați veniturile”

Primar: ”Mulțumesc că v-ați ocupat și de mine, no, ce să vă spun. Mulțumesc!”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1324 (s) | 33 queries | Mysql time :0.022343 (s)