O locomotiva veche de peste un secol, care se “odihneste” de cativa ani la Muzeul Locomotivelor din Dej, va strabate in urmatoarele zile tara de la un capat la altul, pentru a fi erou principal intr-un film de lung metraj. Convoiul agabaritic care transporta locomotiva pana la Bucuresti a pornit astazi din Dej, dupa o munca de peste 6 ore in care tehnicienii depoului au incarcat-o cu foarte mare grija pe un trailer.

Batrana locomotiva, fabricata in 1894 in Germania, a fost restaurata capital la Dej in urma cu doi ani, pentru a fi in centrul atentiei la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului. Atunci a atras toate privirile in gara din Orasul Unirii, motiv pentru care, acum, producatorii de la o casa de filme au ales-o ca recuzita principala in lung metrajul “Ocolul Pamantului in 80 de zile”. Locomotiva cantareste peste 40 de tone, astfel ca transportul de la Dej pana la Bucuresti nu este unul deloc usor. Aceasta a fost dezasamblata in doua parti, incarcata pe doua trailere si astazi a luat drumul capitalei. Traseul convoiului agabaritic este Dej – Cluj-Napoca- Ungheni – Brasov – Cheia – Ploiesti – Bucuresti. Dupa doar cativa kilometri de drum, batrana locomotiva a atras deja atentia trecatorilor, care si-au scos telefoanele mobile pentru a imortaliza momentul in care transportul a trecut pe langa ei.

Filmarile se vor incheia la sfarsitul lunii noiembrie, cand locomotiva se va intoarce in Depoul Dej, arată dejeanul.ro

coral