Trei tineri din Prahova au dat o lovitură de zile mari unei fabrici din municipiul Buzău. Aceștia au furat aproape 600 de perechi de blugi de firmă, pe care compania urma să îi trimită către export în țările din Europa.

Prahovenii au „vizitat” fabrica în două nopți. Prima lovitură, „de recunoaștere”, a avut loc anul trecut, la finalul lunii septembrie, când au dispărut puțin peste 100 de perechi de blugi din magazia în care era depozitată marfa care urma să fie încărcată în TIR a doua zi.

Cei trei prahoveni, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, s-au orientat către o fabrică ce produce blugi pentru renumite branduri internaționale, respectiv societatea Martelli Europe SRL. Blugii aveau un preț de piață de 700-800 de euro, iar costul de producție era de 500 de euro.

Se pare că hoții au acționat la comandă. Clienții le spuneau ce tip de produs își doresc și ce mărime. Mai mult, potrivit unor surse, aceștia aveau obligația de a verifica dacă marfa are vreun defect. Astfel, cu un număr destul de mare de comenzi, hoții au revenit la societatea din municipiu la jumătatea lunii februarie, anul acesta, când au dat lovitura: aproape 600 de perechi de blugi furate!

„Din cercetări a reieşit că, în nopțile 30 septembrie/1 octombrie 2021 şi 16/17 februarie a.c., bănuiții ar fi pătruns, prin forțarea unei ferestre, într-o societate comercială din municipiul Buzău, de unde ar fi sustras 570 de articole de îmbrăcăminte de marcă înregistrată”, se menționează într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.

Chiar dacă societatea este „împânzită” de camere de supraveghere, atât în interior, cât și în exterior, nicio persoană de la pază nu i-a văzut pe hoți în timp ce au acționat, ci doar „câteva umbre care se mișcau prin curte”, după cum ne-au precizat surse din interiorul anchetei. Mai mult, tinerii știau foarte bine că în firmă sunt multe camere și, pentru a nu le fi descoperită identitatea, au purtat cagule. Potrivit acelorași surse, cei trei tineri au furat marfa din magazia în care erau depozitați blugii pregătiți pentru a fi încărcați în TIR, lucru care confirmă faptul că hoții au acționat la pont. Aceștia au aruncat marfa peste gardul de la Cimitirul Sfântul Ioan Botezătorul, care se află în spatele societății Martelli. Furtul a fost sesizat de către un reprezentat al firmei, iar la finalul săptămânii trecute, după ce i-au identificat pe hoți, oamenii legii au descins la locuințele acestora.

„În ziua de 14 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare cinci mandate de percheziții domiciliare la imobilele utilizate de persoanele bănuite. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe medii de stocare și un autoturism a cărei proveniență nu a putut fi dovedită de către bănuiţi cu documente legale. Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor şi clarificării situaţiei juridice a acestuia.  Față de cei trei prahoveni a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în ziua de 15 aprilie a.c. judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, mai transmite IPJ Buzău, citat de Opinia Buzau.

Estimat inițial la 100.000 de euro, prejudiciul se ridică, de fapt, la aproape 300.000 de euro.

Martelli Europe Buzău oferă servicii de calitate, bucurându-se de un bun renume în rândul companiilor din domeniul său de activitate. Este un competitor foarte important în sfera serviciilor de finisare a articolelor textile, de-a lungul anilor primind numeroase distincții de excelență pentru activitatea prestată. Unul dintre avantajele competitive ale companiei Martelli Europe este acela că poate asigura servicii complete, de la confecționat pâna la produsul finit. Mai mult decât atât, aceste servicii sunt oferite într-o singură locație, astfel încât clienții au posibilitatea de a urmări mai ușor comenzile, direct pe fluxul de producție, trasabilitatea produselor fiind astfel mult mai facilă și implicit cu costuri mai mici.

Firma Martelli Europe SRL din județul BUZĂU a fost înființată la data de 10 decembrie 1992 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 1330 – Finisarea materialelor textile .

coral