Trei bărbaţi au fost răniţi, miercuri seară, într-un accident produs în judeţul Cluj, pe E 81, unde un autoturism şi două autoutilitare s-au ciocnit. Una dintre victime a fost găsită încarcerată, fiind în stare gravă.

Accidentul s-a produs pe drumul E 81, în localitatea Şardu, comuna Sânpaul.

Potrivit ISU Cluj, acolo au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi un echipaj SAJ, care au găsit un autoturism şi două autoutilitare avariate.

ISU Cluj: „Într-unul dintre vehicule se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ce prezenta multiple traumatisme şi pierderi de conştienţă. Pompierii au acţionat imediat, cu echipamentele din dotare, pentru a asigura accesul către victima blocată în autoturism, cât şi pentru descarcerarea şi extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul a fost extras şi predat echipajului SMURD, tip terapie intensivă mobilă, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport la spital. Conform primelor evaluări bărbatul se află în stare gravă”, a arătat sursa citată de News.ro.

Alţi doi bărbaţi au fost consultaţi la locul accidentului, de către echipajele SMURD şi SAJ, fiind apoi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări, aceştia erau conştienţi şi cooperanţi.

 

 

coral coral