Un studiu al publicației UrbanizeHub confirmă faptul că Municipiul Turda este pe locul 1 în România la atragerea fondurilor europene, din punct de vedere al sumelor contractate, din categoria orașelor care nu sunt reședință de județ.

În clasamentul general, Municipiul Turda ocupă locul 11, depășind multe orașe reședință de județ (orașe care beneficiază de mai multe linii de finanțare și de sume mai consistente alocate pentru dezvoltare).

În articolul intitulat „Ce orașe din România vor fi cel mai puțin afectate de criza post COVID-19”, municipiul Turda este remarcat între orașele care au reușit să contracteze fonduri europene care se ridică la peste 1000 Euro pe cap de locuitor.

„Cu Oradea, lumea s-a obișnuit deja să fie în top, dar sunt câteva alte orașe ce se remarcă acum, precum Reșița, Turda, Zalău, Dej – toate cu peste € 1,000 în fonduri UE pe cap de locuitor contractate. În lunile ce urmează, e important ca administrațiile locale, pe lângă eforturile de limitare ale efectelor pandemiei, să depună eforturi adiționale pentru contractarea și absorbția de fonduri europene – acestea vor fi cel mai bun antidot împotriva virusului Covid-19.” – se menționează în articolul care are ca surse date oficiale preluate de la Ministerul Fondurilor Europene.

În contextul pandemiei de Coronavirus, bugetele locale vor scădea în 2020 cu cel puțin 10%-15%. Cei mai protejați vor fi în mod evident cei care au deja contracte semnate pe fonduri europene. Iar aici, Turda ocupă un loc extrem de bun, 11 la nivel național, locul 1 între orașele nereședință de județ!

Turda are la ora actuală o absorbție a fondurilor europene sensibil egală cu cea a municipiului Constanța, cu un număr al populației de 5 ori mai mare!

Mai jos regăsiți TOPUL realizat de UrbanizeHub din date preluate de la Ministerul Fondurilor Europene:

coral