News Flash:

UBB devine hub de inteligență artificală în România pentru compania americană SAS

19 Mai 2021
407 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9253 RON (+0.0003)
USD: 4.1431 RON (+0.0091)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
UBB Cluj SAS Romania

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, i-a avut marți, 18 mai 2021, ca oaspeți pe reprezentanții companiei americane SAS și ai Băncii Transilvania, pentru a dezvolta împreună o nouă perspectivă asupra inteligenței artificale (AI), în pragul unei noi revoluții industriale.

UBB vine în acest demers cu cea mai mare școală doctorală de inteligență artificială din România și un ecosistem de top în tehnologia informației, compania americană SAS aduce lidershipul mondial în platformele de inteligență artificală, iar Banca Transilvania vine ca beneficiar și contributor strategic la stimularea resursei umane pregătită în acest domeniu.

UBB, prin Facultatea de Matematică și Informatică, și compania americană SAS au pus acum bazele unui nou program de master în AI/Data science, în limba engleză, cu anvergură internațională, SAS susținând UBB ca hub AI/Data science în România, cu implicații asupra inovării și digitalizării României.

Reprezentanții SAS au declarat că „SAS Academic Initiative for Innovation & Digitalisation of Romania țintește să implice o rețea de universități din țară, sigur fiecare profilându-se în funcție de avantajele competitive pe care le are. Dar așa cum SAS a început în urmă cu 40 de ani în SUA de la University of North Carolina, așa își propune acum să înceapă acest proiect (național) al inovării și digitalizării României de la prestigioasa UBB”.

„UBB are cea mai mare facultate de informatică din România și una dintre cele mai competitive din țară. UBB a început de mai multă vreme să-și concentreze un ecosistem de IT, capitalizând pe avantajele competitive pe care le are, la nivel național și internațional, în (1) Inteligența artificială/AI (ex. generând, ca școală, cei mai mulți doctori în AI din România și dezvoltând servicii inovative, inclusiv prin machine learning, pentru actori majori, precum Banca Transilvania, spitale județene etc.), (2) Big data/data mining/high performance computing (ex. în parteneriat cu Bosch și SAS – pe baza celui mai puternic supercomputer din universitățile românești prin prisma capacității de calcul simultan), (3) Realitate virtuală (ex. dezvoltând tehnologii dedicate sănătății mintale și primul Centru din țară în parteneriat cu compania americană EON Reality), (4) Roboterapie (ex. dezvoltând, prin proiecte europene, primii roboți psihoterapeuți autonomi pentru anumite tulburări psihice), (5) Digitalizare strategică (ex. în parteneriat cu Microsoft) și cybersecurity și (6) Tehnologie blockchain (ex. demers pregătit în colaborare cu Blockchain Academy din SUA). De asemenea, recenta includere a UBB în EIT Digital confirmă maturizarea și forța ecosistemului UBB în tehnologia informației (IT). Noul program academic dezvoltat cu compania americană SAS întărește și dezvoltă acest ecosistem al UBB. Toate aceste avantaje competitive stau și la baza specializării inteligente pe care UBB a propus-o, împreună cu Primăria, pentru oraș/regiune/țară, și anume InfoBioNano4Health”, a detaliat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1292 (s) | 33 queries | Mysql time :0.019773 (s)