Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (FSIM), va găzdui din 2023 o Catedră UNESCO în domeniul Schimbărilor Climatice și Dezvoltării Durabile. O Catedră UNESCO se decide în urma unei analize/selecții de către UNESCO, prin care o instituție academică și UNESCO decid să realizeze un parteneriat pentru a genera cunoaștere și practică avansată în domenii strategice de interes comun.

Scopul acestei Catedre în UBB este de a coagula într-un mod multi-/inter-/trans-disciplinar activitățile educaționale, de cercetare avansată și de relație cu societatea ale UBB și partenerilor internaționali în domeniile strategice ale schimbărilor climatice și dezvoltării durabile.

Decanul FSIM, lector univ. dr. Nicoale Ajtai, afirmă că „profilul complex al UBB va facilita dezvoltarea în cadrul Catedrei a unor abordări multi-/inter-trans-disciplinare, care să ajute în atingerea obiectivelor UNESCO privind dezvoltarea durabilă. Activitățile propuse de către Catedră includ dezvoltarea de programe educaționale formale și nonformale în domeniul schimbărilor climatice și dezvoltării durabile, concentrarea eforturilor de cercetare în domeniu prin noua infrastructură academică world-class ACTRIS și InfoBioNano4Health a UBB și acțiuni de implicare și conștientizare a mediului socio-economic în parteneriat cu UNESCO.”

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, concluzionează că „probabil că miza majoră a civilizației umane acum este cea legată de schimbările climatice și de sustenabilitate. Dacă nu găsim soluțiile adecvate suntem la risc ca civilizație. Era absolut normal ca UBB, ca universitate globală, cu cercetare avansată în domeniu, să devină un actor relevant internațional, care caută soluții la această problemă.”

coral