Forțele ucrainene au lansat o contraofensivă asupra orașului Herson, din sudul țării, singurul centru urban important cucerit complet de forțele ruse, care acum este „disputat”, a declarat vineri un înalt oficial al Pentagonului, potrivit AFP.
Trupele ruse au ocupat HersonFoto: Twitter
„Ucrainenii încearcă să recupereze Herson”, a spus oficialul, sub protecția anonimatului.
„Nu putem spune exact cine deține controlul asupra Hersonului, dar adevărul este că nu mai este sub controlul Rusiei la fel de ferm ca înainte”, a mai adăugat acesta.
Însă, potrivit CNN, care citează patru locuitori ai orașului, Herson rămâne sub controlul total al Rusiei.
Rusia a declarat vineri că dorește acum să-și concentreze eforturile pe „eliberarea” estului Ucrainei și a recunoscut că a pierdut 1.351 soldați de la începutul ofensivei militare în Ucraina.
© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039004 (s)
Comentarii (0)