În jurul orei 18.00, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Făt Frumos a avut loc o altercație în trafic, între doi conducători auto, unul dintre aceștia amenințându-l pe celalalt cu un pistol.
Autoturismul cu care se deplasa bărbatul a fost depistat de polițiști la scurt timp, pe strada Calea Baciului, în apropierea unei stații de carburanți. 
Polițiștii l-au identificat, fiind vorba despre un  bărbat de 42 de ani, din comuna Baciu. 
În urma controlului efectuat de polițiști, a fost identificată arma în cauză, respectiv un pistol neletal, fără muniție.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției  municipiului Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor aspectelor în care s-a desfășurat incidentul.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

 

coral