News Flash:

Ultimele mari dorințe ale Mariei Tănase. Mesajul sfâșietor, trecut în testament

27 Iunie 2021
583 Vizualizari | 0 Comentarii
maria tanase jfif

Cu siguranță, Maria Tănase a fost una dintre cele mai îndrăgite soliste de muzică populară românească. Deși ea nu mai este printre noi, cântecele sale au rămas în istorie și sunt ascultate cu drag și în acum. Care au fost ultimele dorințe ale Mariei Tănase, vă vom spune în următoarele rânduri.

Ultimele dorințe ale Mariei Tănase. Mesajul sfâșietor, trecut în testament

Înainte de toate, o să vorbim puțin despre marea cântăreață. Născută în anul 1913, la 25 septembrie, Maria Tănase a fost al treilea copil al lui Ion Coandă Tănase și al Anei Munteanu. Maria Tănase și-a făcut apariția în lumea artistică în mai 1934, când s-a angajat la Teatrul ”Cărăbuș”. Ei bine, din acel moment, viața artistei urma să se schimbe complet, iar după doar trei ani de zile, în 1937, ea înregistra cântece pentru casa de discuri Columbia.

După câteva luni de zile, la data de 20 februarie 1938, Maria Tănase își face debutul la radio, la ”Ora satului”, unde a susținut un recital de cântece românești. Atunci, ”regina muzicii populare” a cântat melodiile: „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigănească” și „Când o fi la moartea mea”.

Cu toate acestea, spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice Mariei Tănase să mai cânte, fiind-ui distruse toate discurile de patefon, pe motivul că melodiile artistei ar fi distorsionat folclorul românesc autentic. Însă, se pare că motivul ar fi fost cu totul și cu totul diferit, și anume că Maria Tănase avea prieteni evrei și democrați.

Maria Tănase, cetățean de onoare în Turcia

După instaurarea regimului comunist, Maria Tănase a început să cânte din nou. Ba chiar mai mult de atât, după un turneu artistic la Istanbul, artista româncă a fost numită cetățean de onoare de președintele Turciei. De-a lungul carierei sale, Maria Tănase a cântat în multe restaurante și localuri bucureștene (în special în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor.

Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu că la începutul anilor ’40, Maria Tănase a fost agentă de legătură și influență a Serviciului Special de Informații (SSI), condus de Eugen Cristescu.

Din nefericire, în primăvara lui 1963, când se afla într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, Maria Tănase a aflat că suferă de cancer la plămâni. Artista și-a întrerupt turneul și a revenit în Capitală pe 2 mai. Cu toate acestea, nici doctorii de aici nu au avut ce să mai facă, iar Maria Tănase se stinge din viață, la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963. La înmormântarea cântăreței au venit aproximativ 1 milion de oameni, iar în acea zi a fost declarat doliu național.

Ce spunea Maria Tănase în testament

Înainte de a trece în neființă, aflată pe patul de spital, îndrăgita interpretă de muzică populară a cântat personalului medical celebra melodie ”Lung îi drumul Gorjului”. O rochie albă, pe care artista o va îmbrăca pe ultimul drum, era atârnată pe un cuier din acea cameră. De asemenea, Maria Tănase a cerut câteva flori din grădina tatălui său, după care s-a întors către notar pentru a-i dicta testamentul, care cuprindea o serie de rugăminți, fiind încredințat lui Temistocle Popa.

”Pe cap să mi se pună colțarul cu pichet alb, iar în picioare numai ciorapi albi, scurți, fără pantofii care m-au chinuit toată viața. După moarte, trupul nescăldat, ci numai șters cu alcool, să fie pus la dispoziția medicilor, dacă vor socoti că-i de folos cercetărilor științei. Pe un drum secetos – dornic de apă – să se scobească adânc o fântână pentru drumeții însetoșați. Ritualul înmormântării să fie cât mai sobru. Aș vrea ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate, pentru tratament” se arăta în testamentul Mariei Tănase.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051098 (s)