News Flash:

Un băiat de 13 ani a sunat la 112 și a anunțat că a RĂPIT un copil. A cerut RECOMPENSĂ pentru eliberarea acestuia

4 Noiembrie 2020
723 Vizualizari | 0 Comentarii
politie

Zilele trecute, un băiat de 13 ani din Brăila a anunțat la 112 că a răpit un copil și a cerut recompensă pentru eliberarea acestuia. Chiar daca le-a dat indicaţii greşite poliţiştilor, el a fost localizat, la o fermă din judeţul Brăila, împreună cu presupusa victimă. Părinţii minorului au fost amendaţi pentru isprava fiului lor.

Un băiat de 13 ani din Brăila a anunțat la 112 că a răpit un copil și a cerut recompensă

Un băiat de 13 ani din Brăila a sunat de mai multe ori la 112 pentru a anunța că a răpit un alt minor, în vârstă de 14 ani, cerând o recompensă de 12.000 lei pentru eliberarea acestuia.

„În cursul acestei zile, poliţiştii brăileni au fost sesizaţi, în repetate rânduri, prin apel 112, de către o persoană care anunţa faptul că ar fi răpit un minor de 14 ani. Acesta solicita să i se înmâneze suma de 12.000 de lei, în schimbul vieţii presupusei victime. Alertaţi, poliţiştii au început investigaţiile specifice, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate”, a anunţat Poliţia Judeţeană Brăila.

Alertați, polițiștii au început investigațiile specifice, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

În ciuda indicațiilor greșite furnizate de către apelant, polițiștii au reușit să-l localizeze pe acesta, la ferma unei cunoștințe, de pe raza județului Brăila.

„Este vorba despre un minor, în vârstă de 13 ani, asupra să fiind găsit şi telefonul de pe care a efectuat apelurile. Împreună cu acesta se afla şi presupusa victimă, un prieten al acestuia, în vârstă de 14 ani”, a arătat sursa citată.

Părinții minorului, amendați cu 5.000 de lei

Părinţii copilului care a sunat la 112 în repetate rânduri au fost sancţionaţi contravențional de către poliţişti, cu suma de 5.000 de lei pentru alertare falsă, prevăzută de O.G. nr. 34/2008, şi cu 100 de lei, pentru nesupravegherea minorului, conform Legii nr. 61/ 1991.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1118 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031383 (s)