Un bărbat din Craiova a ajuns seara trecută la spital, după ce a fost împușcat în parcarea unui bloc din oraș. Polițiștii au fost sesizați de către specialiștii din spital și astfel a fost deschisă o anchetă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. La prima vedere, detaliile acestui atac par să îi îndrepte pe oamenii legii către scenariul unei reglări de conturi. În plus, agresorul ar fi fugit imediat după ce a tras cu arma în victimă.

Eveniment periculos în Craiova, după ce un bărbat a fost împușcat în plină stradă. Ce spune victima despre agresorul care la atacat în parcarea blocului

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani, care susținea că a fost împușcat în parcarea blocului de către o altă persoană, în timp ce acesta se afla într-o mașină. Incidentul s-ar fi produs în cursul serii de ieri, când o altă persoană, care avea chipul acoperit cu o cagulă a coborât pentru scurt timp dintr-o mașină și a tras cu pistolul mai multe focuri de armă, către victimă. Bărbatul prezenta două plăgi împușcate, astfel că medicii au fost cei care au chemat la spital politiștii. Victima le-a declarat oamenilor legii că a reușit să-l recunoască pe cel care a tras cu pistolul spre el, în persoana unui cunoscut în vârstă de 29 de ani.

În jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în parcarea unui bloc, din Craiova, bărbatul a observat un autoturism din care a coborât o persoană care ar fi avut fața acoperită, dar pe care ar fi recunoscut-o ca fiind un tânăr de 29 de ani, din localitate, care ar fi executat în direcția lui mai multe focuri de armă după care ar fi părăsit zona, cu autoturismul.

La nivelul IPJ Dolj a fost constituit un colectiv de lucru format din poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, A.E.S.P., Poliției Municipiului Craiova-B.I.C. și Secției 4 Poliție Craiova care desfăşoară cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe, în vederea clarificării și stabilirii întregii situații de fapt, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție a județului Dolj.

Agresorul a fost identificat de către oamenii legii

Polițiștii din cadrul OPJ Dolj au reușit să îl identifice pe agresorul care a tras cu arma către bărbatul de 43 de ani, astfel că l-au condus la sediul Secției de poliție pentru audieri. Mai mult, oamenii legii au efectuat o percheziție domiciliară la adresa la care locuia agresorul, iar în urma acestei acțiuni au ridicat mai multe obiecte care să-i susțină în anchetă. În prezent, cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Ulterior, a fost schimbată încadrarea juridica a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În continuarea cercetărilor, la data de 27 august a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuite de comiterea faptei. Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmând ca după administrarea probatoriului să fie dispuse măsuri legale, au completat reprezentanții IPJ Dolj

coral