Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cercetează un bărbat de 35 de ani, din oraşul Uricani, judeţul Hunedoara, după ce l-au depistat conducând sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere.

La data de 3 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depisat un bărbat de 35 de ani din oraşul Uricani, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest şi fără a deţine permis de conducere. De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul a fost sustras de către bărbat de la o cunoştinţă cu scopul de al conduce.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „furt în scop de folosinţă” fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă de către poliţişti măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, bărbatul să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

coral