Un bărbat care stătea în mașină în curtea unei spălătorii a murit după ce un autoturism a intrat în el. Mașina staționată a fost proiectată într-un chioșc unde se aflau doi oameni

Un bărbat de 38 de ani a decedat, luni, după ce maşina în care se afla şi care staţiona în curtea unei spălătorii din Zalău a fost lovită de un autoturism scăpat de sub control.

Potrivit unei informări de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, maşina lovită a ricoşat într-un chioşc alimentar, provocând rănirea altor două persoane.

“Luni, 29 iunie, o femeie de 55 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Aghireş-Zalău, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a intrat în curtea unei spălătorii, după care a intrat în coliziune cu un autoturism oprit regulamentar, în care se afla un şofer de 38 de ani. După impact, acesta din urmă a fost proiectat într-un chioşc în care se aflau două persoane, de 32 şi, respectiv, 34 de ani. În urma impactului a rezultat decesul şoferului de 38 de ani şi rănirea uşoară a celor două persoane din chioşc”, se arată în informarea de presă menţionată.

Femeia vinovată de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Conducătoarea auto a fost testată cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. (AGERPRES)

coral