News Flash:

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 9, din cauza geloziei

18 Martie 2019
1517 Vizualizari | 0 Comentarii
Sinucidere

Un bărbat de 39 de ani și-a luat viața sub ochii părinților și ai iubitei, sâmbătă, în cartierul clujean Gheorgheni. Bărbatul sa aruncat de la etajul 9, după o ceartă izbucnită pe fondul geloziei.

Incidentul a avut loc pe strada Bizușa din cartierul clujean Gheorgheni, după ce bărbatul s-ar fi certat cu iubita sa, în vârstă de 39 de ani

Clujeanca ar fi fost lovită de bărbat cu o sticlă în cap și ulterior ar fi fost strânsă de gât. De vină pentru izbucnirea scandalului ar fi fost gelozia bărbatului. În speranța că lucrurile se vor calma, femeia i-a chemat la apartament pe părinții bărbatului.

Cum scandalul a continuat, clujeanul a amenințat că se aruncă de la etajul 9 și a intenționat să facă asta. Părinții l-au împiedicat pe bărbat, în primă fază, să facă gestul fatal, dar acesta i-a îmbrâncit și s-a aruncat pe geam.

În urma impactului cu solul, clujeanul a suferit leziuni incompatibile cu viața. Medicii sosiți la fața locului au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, dar totul a fost în zadar. Femeia agresată a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, iar cadavrul iubitului ei a fost depus la Institutul de Medicină Legală din ClujNapoca.

Sursa: someseanul.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

sinucidere etajul 9 gelozie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1481 (s) | 33 queries | Mysql time :0.048637 (s)