News Flash:

Un clujean vrea să își construiască un castel cu lac de pești. Urbaniștii nu au fost impresionați

22 Ianuarie 2021
663 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8831 RON (+0.0047)
USD: 4.0924 RON (+0.0421)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
un clujean vrea sa construiasca un castel

Un clujean a surprins joi membrii Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean Cluj după ce a cerut aprobarea pentru un proiect de construire a unui castel. Propunerea inedită viza comuna Moldovenești, unde mai există deja un castel. 

Investitorul dorea să amenajeze astfel și un spațiu de agrement, care să includă un lac cu pești.

Urbaniștii clujeni nu au fost însă prea impresionați de ideea care presupunea fortificații serioase.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a precizat pentru Cluj24 că recomandă clujenilor generoși să investească mai degrabă în monumentele istorice existente decât să facă o lucrare ”kitsch-oasă”.

”Acelea au și o valoare istorică și pot să renască. La nivelul Clujului sunt multe asemenea clădiri în stadiu de paragină și deteriorare. De exemplu este cel de la Jucu, castelul de la Gilău, cetatea Bologa – reabilitată recent.

Desigur, nu toate beneficiază de interior adecvat. Cel de la Jucu a fost reabilitat în regim privat. La Săndulești mai există un asemenea spațiu, care momentan are destinația de locuințe sociale. Locatarii se vor muta, iar castelul poate să fie reabilitat”, a spus Salanță.

Castel inspirat din casa memorială Goga de la Ciucea

Clujeanul a dorit să ridice noul castel din Moldovenești inspirat fiind de casa memorială Goga, din Ciucea.

”În zona Apusenilor există multe modele de arhitectură bazată pe piatră, care se pot replica. Însă justificarea fortificațiilor a trecut de foarte mult timp”, a declarat arhitectul Horațiu Răcășan.

Urbaniștii au spus că sunt de acord cu oportunitatea realizării unui centru de agrement și a unei pensiuni turistice, ”dar nu așa”. Investitorului i s-a recomandat și să amplaseze lacurile dorite în spatele clădirii, nu orientate lângă drum, dar și să urmărească o arhitectură modernă, chiar bazată pe motive rurale.

Fostul arhitect șef a CJ Cluj, Radu Spânu, a precizat că agreează ideea unor ”dormitoare rotunde” incluse în designul interior al proiectului de castel.

Proiectul de castel a fost respins de urbaniști, iar arhitectul care reprezintă investitorul a precizat că va reveni la o altă ședință cu o nouă abordare.

Pe pagina de internet PATJ Cluj, realizată de Consiliul Județean Cluj în colaborare cu Banca Mondială, poate fi regăsită o hartă actualizată la nivelul anului 2019 cu toate clădirile de patrimoniu în care se poate investi.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

clujean castel urbanisti claudiu salanta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.010557 (s)