Un deputat clujean vrea ca avioanele să nu mai zboare desupra municipiului Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, vioanele ar deranja fonic locuitorii, aceasta fiind motivația din spatele cererii către Ministerul Transporturilor.

„Am făcut această adresă, până la urmă, şi la presiunea a sute de clujeni, pentru că s-a făcut şi un sondaj pe un grup local de Facebook şi erau sute de clujeni care au declarat că sunt deranjaţi. Deranjul fonic şi poluarea cu kerosen afectează câteva zeci de mii de locuitori. Aeroportul este poziţionat în aşa fel, şi culoarele de zbor, încât străbat tot oraşul, iar bineînţeles, cartierele de lângă aeroport sunt cele mai afectate”, a spus deputatul Dohotaru.

Deputatul care vrea să modifice traseul avioanelor este afectat direct de avioane, chiar dacă locuiește în cartierul Mănăștur, una dintre cele mai îndepărtate zone ale Clujului față de aeroport.

„Clujenii cei mai prejudiciaţi sunt cei din Someşeni, cartierul Între Lacuri, Mărăşti şi Gheorgheni, dar chiar şi eu, care locuiesc în Mănăştur, în celălalt capăt al oraşului, aud din pat, la 6 dimineaţa avioanele cum decolează şi aterizează. Îmi închipui cât de dificil trebuie să fie pentru clujenii din estul oraşului. Şi nu trebuie să îmi închipui, mai multe cunoştinţe s-au plâns în mod repetat de poluarea fonică, dar şi cu kerosen. Le dau dreptate! Cum sunt iniţiator al unei campanii pentru realizarea celui mai mare spaţiu verde public din Cluj, Parcul Est, al doilea parc natural urban după Delta Văcăreşti, nu rareori mi s-a întâmplat ca la tururile ghidate să urlăm ca să ne auzim între noi când se apropie avioanele”, a mai scris deputatul.

coral