Spitalul Clinic de Recuperare, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, are în dotare, începând de azi, un nou aparat medical ultramodern. Este vorba despre un microscop operator – sistem robotizat de vizualizare în chirurgie, cu multiple aplicații în neurochirurgie și chirurgie spinală, dar și în ortopedie, ORL și chirurgia plastică.

Microscopul operator intrat în dotarea unității spitalicești are o valoare de cca. 2.200.000 de lei, finanțarea fiind asigurată prin programul destinat dezvoltării infrastructurii locale.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În contextul în care 2019 este un an al investițiilor în sănătate, utilitatea acestui echipament ultraperformant este mai mult decât evidentă.

Cazuistica secției chirurgicale a Spitalului nostru de Recuperare este centrată pe microchirurgia reconstructivă, respectiv pe transfer de țesut, nervi și vase sanguine, context în care specialiștii plasticieni aveau nevoie de un asemenea microscop pentru a trata leziunile complexe”.

Folosirea în actul operator a microscopului de înaltă performanță și a unor tehnologii avansate cum este, spre exemplu, fluorescența vasculară, inclusă în performanțele tehnice ale aparatului, asigură un standard înalt de realizare a obiectivului terapeutic în condiții de calitate și siguranță atât pentru pacient cât și pentru personalul medical.

coral